“Using Theatre to Make Politics” în plină pandemie

Andreea Oglagea

În luna martie, în plină implementare a unui proiect european, „Using Theatre to Make Politics”, implementat cu suportul Erasmus+, program al Uniunii Europene, care este centrat în jurul unor metode inovative de educație – mai precis, Teatru Legislativ și Teatru Ziar și are scopul de a-i împuternici pe tinerii din comunități să fie mai activi și mai implicați în diferite probleme cu care se confruntă societățile în care trăiesc, pandemia ne-a dat peste cap planurile.

Andreea Oglagea, coordonatoare de proiect, povestește că până acum au avut loc două activități internaționale, adică două training-uri pe cele două metode. În mai 2019, s-a ținut un training pe Teatru Legislativ în Portugalia, Madeira, iar în decembrie 2019, unul pe Teatru Ziar, în România, Bușteni.

La fel ca multe alte proiecte A.R.T. Fusion, și „Using Theatre to Make Politics” a fost creat pe tiparul de training, urmat de un practice phase. Mai precis, participanții se întorc acasă, în țările lor, unde pun în practică la nivel local și național ce au învățat împreună la training, cu sprijinul și coordonarea asociației.

Procesul de Teatru Legislativ a fost ceva nou în România și a existat deschidere de parteneriere și din rândul societății civile, și din partea instituțiilor care au atribuții în domeniul violenței de gen.

Însă acest proces nu constă doar în punerea în scenă a unei piese pe un subiect specific, ci „funcționează ca un fel de consultare a publicului și a cetățenilor care sunt afectați de o anumită problemă. Noi, în România, am lucrat pe violență de gen și în special, pe violență domestică și reacția autorităților la aceasta”. De asta e important ca publicul care participă la o astfel de reprezentație de Teatrul celor Opresați să fie parte din comunitatea afectată direct de problemă. Pentru că spectatorii vin cu soluții la problema pe care o arătăm noi pe scenă.

Reprezentațiile de Teatru Legislativ au fost organizate la sfârșit de 2019 în colaborare cu organizații care lucrează direct cu victime ale violenței domestice, iar mai departe, cu soluțiile propuse de către spectatori/oare, a urmat – sau ar fi trebuit să urmeze – un proces de advocacy, pentru a duce mai departe aceste propuneri cetățenești.

Pe la începutul anului, am început să plănuim un eveniment care ar fi constat într-o instalație artistică prin care oamenii să înțeleagă amploarea fenomenului violenței domestice în România și rolul pe care îl joacă instituțiile publice, și într-o conferință cu experți în domeniu, atât din societatea civilă, cât și din rândul autorităților. Cadrul legislativ sub umbrela căruia era construită conferința era Convenția de la Istanbul, pentru a vedea

„câte dintre angajamentele pe care și le-a luat România, prin semnarea și ratificarea convenției chiar au devenit realitate, dar și cum să facem mai multe dintre reglementări să se întâmple”.

A durat câteva săptămâni să pregătim totul – de la crearea conceptului și construirea instalației, la stabilirea unui parteneriat cu Institutul Francez, unde urma să aibă loc evenimentul, la identificarea invitaților și promovarea evenimentului și am pus totul la cale colaborând cu Asociația Necuvinte. Evenimentul trebuia să se întâmple într-o luni, pe 9 martie. Dimineață, am dus materialele la institut. Totul era pregătit, până când

„primesc un mesaj de la persoana care trebuia să fie moderatoarea evenimentului, întrebându-mă dacă mai are loc”.

Eram în prag de început de pandemie, în noaptea de dinainte fuseseră anunțate noi măsuri și interzise evenimentele de peste 50 de participanți. Al nostru, însă, cu expoziția deschisă pe durata întregii zile, ar fi presupus un flux de oameni care vin și pleacă, iar la conferință ne așteptam să participe vreo 40 de oameni.

„Inițial m-am liniștit, dar apoi am văzut că orice eveniment putea fi ținut doar cu aprobare de la DSP. Am sunat să aflu cum se obține aprobarea, dar nimeni nu știa. Nu fuseseră făcute normele metodologice încă. Am fi riscat un dosar penal, așa că am anulat evenimentul și a rămas că-l reprogramăm cândva în următoarea săptămână. Bineînțeles, în săptămâna următoare, a intrat toată țara în carantină și regulile nu s-au mai schimbat pentru o perioadă lungă de timp. Așa că evenimentul nostru nu a putut fi refăcut nici până acum”,

își amintește Andreea.

La reprezentațiile de Teatru Legislativ pe care am reușit să le organizăm înainte de pandemie, reacția publicului format din supraviețuitoare ale violenței domestice a fost împărțită între optimism și resemnare, povestește Andreea. Pe de o parte, spectatoarele s-au activat către a produce o schimbare, iar pe de altă parte, s-a resimțit o atitudine care este un rezultat al experiențelor lor personale în relație cu sistemul actual, în care femeile din public au spus că nu au fost sprijinite și că nimic nu se schimbă oricum.

Acum, proiectul care trebuia să se termine în septembrie, a mai fost prelungit pentru încă un an, pentru că suntem în al doilea practice phase la nivel național, în care subiectul este în continuare violența de gen, concentrat, de data asta, în reprezentații de Teatru Ziar. Asta presupune să încurajăm o atitudine critică în ceea ce privește discursul public și mass media.

Având în vedere situația epidemiologică, ne-am deschis către un nou public:

„A trebuit să ne reorientăm, inițial trebuia să ținem reprezentațiile în școli, aveam o colaborare cu un DGASPC din București, dar din cauza restricțiilor și măsurilor de siguranță, a trebuit să mergem în localuri, pe terase din București, să deschidem cumva publicul. Am făcut două reprezentații, mai urmează încă două și urmează să reluăm procesul de advocacy”.

Asta presupune și reorganizarea evenimentului anulat pe 9 martie.

La nivel internațional, vom organiza un festival de Teatrul celor Opresați, în Ungaria, unde toate cele 6 organizații din proiect vor aduce voluntarii cu care au lucrat la nivel național și unde se vor juca toate piesele din proiect, pentru toți voluntarii implicați dar și pentru publicul din Ungaria.

Andreea mai spune că rămâne de văzut cum ne neorganizăm:

„Așteptăm să vedem dacă putem să facem festivalul ăsta în iulie, odată cu festivalul de muzică în cadrul căruia trebuia să-l facem inițial, sau dacă îl facem mai devreme. Sau dacă putem să-l facem”.

Mai multe despre confruntările din perioada pandemiei, puteți citi într-un interviu pe care Andreea l-a acordat pentru Știri ONG, aici.

 18 total views,  2 views today