„Când o să mă fac mare, vreau să fiu voluntară”

Raluca – sau Ralu, cum îi place să i se spună,

este pasionată de munca în ONG-uri și orientată către nou, schimbare și natură.

„Domeniul ONG simt că a fost cumva parte din mine, că mi-a fost dăruit”.

Încă din copilărie, când era întrebată ce vrea să se facă atunci când o să fie mare, ea spunea că vrea să fie voluntară. Abia mai târziu a început să se viseze actriță, profesoară sau să se gândească la alte profesii pe care și le doresc copiii, în general. Iar la 14 ani, deja își începuse cariera în voluntariat.

Probabil, își amintește ea, nevoia de a se implica și de a face bine a apărut încă din copilărie. Raluca are în minte plimbarea cu tatăl din parcul Tăbăcăriei din Constanța, de unde e ea, când a început procesul de construire al primului mall din oraș.

„Era o asociație acolo care milita să nu se taie copacii din parc. În timp ce ei făcuseră un cerc uman, ținându-se de mâini, eu eram de mână cu tata. Și atunci, în momentul ăla, am simțit cum vreau să plec din mână lui și să mă prind de mână cu ceilalți. Mi-a rămas în cap asta, am sperat să fiu și eu voluntară, să fiu și eu ca oamenii aceia buni care fac lucruri pentru planetă și ajută oamenii”.

Voluntariatul ei a început în A.G.L.T. (Asociația Grupurilor Locale de Tineret), unde a fost o prezență activă timp de 8 ani, și unde a rămas aproape în continuare, chiar și astăzi. Dar pe lângă asta, mai face și alte lucruri – mănâncă sănătos, face sport, îi place ca viața ei să fie dinamică, mereu:

„Vin la birou, am muncă de teren, încerc să n-ajung prea devreme acasă și să mai fac și alte activități. Îmi place să mă conectez cu natura cât mai mult, chiar dacă sunt în oraș- să mă uit în jur după copaci, păsări, animale”.

Deși e din Constanța, se simte mai aproape de munte decât de mare. Îi place să vadă verde când privește în jur, să se cațere pe stânci și să zboare –

„cu orice, parapanta, avion ultraușor, planor, sau să sar cu parașuta – orice mă găzduiește în aer”. 

O altă pasiune de-a ei, care, contextual, a apropiat-o de A.R.T. Fusion este scrisul. Ține jurnale de când avea 10 ani, scrie despre evenimentele despre care crede că i-au schimbat viața, despre oamenii care o inspiră, despre lucruri cotidiene uneori, iar în ultima vreme, povestește că s-au mai schimbat lucrurile:

„Acum scriu mai degrabă când mă întristează ceva, când am o întrebare către mine”.

Nevoia de a scrie s-a potrivit foarte bine și cu rolul pe care l-a avut mult timp în organizație, de comunicatoare. La început, a cunoscut-o pe Carmen, președinta A.R.T. Fusion, în cadrul unui internship la MTS. La vremea aia, crede Raluca, „Nu-și imagina Carmen că într-un internship la Guvernul României ar veni neapărat ONG-iști, dar a fost un mix foarte bun, ne-am găsit amândouă, ea activă în zona de ONG, eu îmi căutam un loc în care să mă implic pe timpul verii”. Așa s-a creat o legătură care încă mai continuă, care s-a concretizat într-o tabără la Tușnad:

„Eram cam toate fetele și nu știu dacă erau toate convinse de idee, păream foarte flower power, dar până la urmă au zis da, și așa am devenit omul pe comunicare din organizație”.  

Ce i-a plăcut cel mai mult și a făcut-o să rămână au fost oamenii:

„Am spus tot timpul că pe cât suntem de diferite, pe atât de conectate putem fi când lucrăm împreună. Fiecare artfuzionistă inițiază și desfășoară multe alte activități, pe lângă munca de aici, care sunt tare faine și complexe și chiar dacă nu suntem toate la birou constant, motorul principal rămâne cumva aici”.

Relația cu restul artfuzionistelor, povestește ea, este ca o relație de prietenie și chiar de familie (în unele cazuri, chiar nu e o metaforă) prin care exista o susținere constantă și în plan personal. 

Cel mai greu i se pare să vină în fiecare zi la birou, povestește ea râzând, pentru că îi place mult și lucrul din alte medii, fie cafenele, parcuri sau de acasă, unde poate să mai gătească ceva sau să mai pună niște rufe la spălat mai degrabă decât să fie mereu în același loc în care nu se poate mișca atât de mult. Dar știe că de oriunde ar lucra, contează să îți faci bine treaba:

„Să fii conștient și responsabil de ceea ce faci”. 

Acum, ea coordonează un proiect care folosește metoda de educație non-formală Biblioteca Vie, despre care spune că e chiar un proiect de suflet, care o încarcă mereu cu energie și de la cărțile vii, și de la cititori, și de la echipă. Își amintește cât de mult i-a plăcut evenimentul de BV în contextul TEDx, pentru că a fost

„un mix între ONG și corporate, adică oamenii care sunt mai office și noi, apăruți într-un mic colț colorat”. 

Nu se vede plecând din A.R.T. Fusion, simte că e un loc în care poate rămâne chiar dacă n-o să fie mereu la fel de activă și că e un loc din care a învățat să fie mai responsabilă:

„Mi-a deschis ochii, parcă fusesem într-o cutiuță, chiar dacă mergeam constant la cursuri, training-uri unde învățam mereu lucruri noi, tematicile de aici nu le-am mai întâlnit nicăieri”.

Organizația a ajutat-o să-și stabilească niște principii de bază foarte clare care să o ajute să se ghideze dincolo de ideea pe care o știm toți, că nu trebuie să poluăm. 

„Aici înveți și instrumentele cu care ajungi la aceste principii și cum să le integrezi în viața ta de zi cu zi. Acum, când merg la magazin să-mi cumpăr ceva, întotdeauna mă uit la sticla de apă de plastic sau la brand-ul pe care îl cumpăr, să văd din ce țară vine, cum a fost făcut și din ce ingrediente pentru a alege răul cel mai mic”. 

Raluca visează la o lume în care oamenii să fie mai conștienți de propriile acțiuni și la proiecte viitoare în care să poată lucra cu copiii din zonele rurale, să ajungă la ei, în comunitățile mici, prin programe mai dezvoltate. Tot așa și-a și început cariera de voluntară, implicându-se în astfel de comunități.

„Iubesc să fac asta și abia aștept să o fac mai aplicat și cu tot focusul aici”.