Când e cel mai potrivit moment pentru a vorbi despre discriminare, stereotipuri și prejudecăți?
Noi credem că întotdeauna, așa că organizăm iar, în cadrul proiectului „Cărți fără coperți”, finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate, o Bibliotecă Vie online.
Dacă ai mai participat până acum și ai văzut cum e perspectiva de cititor/cititoare – sau chiar de carte vie sau bibliotecar/ă, deja știi că metoda de Bibliotecă Vie presupune un dialog care are rolul de a combate stereotipuri.
Iar dacă n-ai mai participat și îți trezește curiozitatea un astfel de eveniment, înscrierea e la doar câteva click-uri distanță. Tot ce trebuie să faci este să completezi acest formular.
Fie că ai mai interacționat sau nu cu metoda până acum, poți afla mai multe despre eveniment aici și poți consulta catalogul de cărți vii care așteaptă să fie citite pe 17 februarie, de la 17:30 până la 19:30 accesând link-ul de mai jos.
Acest eveniment este organizat ca parte a proiectului „Cărți fără coperți”, finanțat de Corpul European de Solidaritate, program al Uniunii Europene.