„Așa că eu spun că soluția cea mai la îndemână e să educăm viitoarele generații și să nu mai încercăm să schimbăm mentalități vechi. Ci să creăm unele noi.”

Arina, 17 ani, București

Crezi că e nevoie de educație sexuală în școli?

Desigur, este o nevoie foarte mare. În primul rând, educația sexuală, la noi în România se crede că e ceva superficial. De fapt, e ceva foarte adânc și tocmai, pentru că această educație sexuală vine cu un bagaj foarte mare de informații, care nu neapărat că ne controlează, dar ne ajută și în viața de zi cu zi, nu doar în relațiile cu persoane. Pentru că acolo înveți anatomia corpului, cum să-ți gestionezi emoțiile, cum să comunici eficient, pentru că aici pot să vorbesc despre consimțământ. Am scris și un articol despre asta. Da, e foarte importantă, fără nicio îndoială.

De unde îți iei informații despre sănătatea reproductivă?

Pot să spun că pe mine m-a ajutat foarte mult internetul. Un mic disclaimer, nu partea de internet care se numește pornografie. Acolo este ceva, e o cu totul altă lume, care chiar intră în contradicție cu adevărata educație sexuală care poate fi învățată. 

Dar sunt multe pagini. E o pagină de educație sexuală pe Instagram de la Asociația Comma, și este vorba și mai mult de a te interesa, pentru că informații se găsesc, dar nu poți să aștepți să ajungă neapărat la tine. De exemplu, eu caut, m-am interesat. Când nu știu un cuvânt, îl caut, ca să pot să-l folosesc cât mai ok în conversație. Dar asta dacă n-ai avut parte de educație sexuală și informațiile acestea din partea familiei. Pentru că de fapt și de drept, familia ar trebui să facă primul pas și de acolo să pornească totul, și să aveți discuții sănătoase despre asta. Dar e o chestie de generație. La fel cum nici părinții noștri n-au avut acces, se perpetuează.

Ce altceva ți-ar plăcea să înveți la școală?

De exemplu, eu acum sunt clasa a 11-a și am fost foarte fericită că am în orar niște discipline foarte bune. Facem anul acesta educație pentru democrație, educație juridică și cetățenie, și noțiuni de genul, și facem și sociologie. Dar pe lângă astea, evident că mi-ar fi plăcut să învăț și despre educație sexuală, dar nu știu, în cazul meu, referitor la educație sexuală și anatomie, am învățat despre asta la biologie.

Nu e neapărat de ce vreau să fie nou, dar ce vreau de fapt e să fie revizuit ceea ce învăț deja. Să fie ajustat, să fie updatat, știi? Și în cazul istoriei, și în cazul multor discipline.

Ai spune că-ți cunoști drepturile?

Desigur. Chiar mi le cunosc, chiar sunt o persoană foarte curioasă. Și îmi place dreptatea. Să știi din punct de vedere legal că a fost vina ta, sau că a fost vina altcuiva, și să știi cum să rezolvi asta. Pentru că se fac multe abuzuri. Și cred că este de datoria fiecărui om să-și știe drepturile, pentru că sincer, e cam singurul cuvânt pe care poți să-l ai de spus, mai ales în calitate de minor, să spui „Uite, eu îmi cunosc drepturile” într-un mod pașnic, nu vehement. Dar e important să te aperi. Pentru că atunci când ești minor, poate mai pot să vorbească alții pentru tine, dar din moment ce ești adult, ești pe cont propriu și cred că ar trebui să învățăm mai mult copiii să se educe pe ei înșiși în direcția asta. 

Ai fost vreodată tratată diferit pentru că ești fată?

O, da, chiar acum când eram pe drum, când eram în autobuz, mă gândeam la o situație de genul, care s-a întâmplat destul de recent. Doar că încercam, oarecum, nu să găsesc scuze bărbatului, dar să găsesc, nu știu, o explicație. 

Eu, de când am fost mică, sunt o persoană foarte săritoare și ajut. Iar noi am fost cu casa noastră în multe renovări, și am niște experiență în cărat de saci, cărat de gresie, descărcat materiale. Și se mai face că mai sunt și singură acasă cu muncitorii, și în perioada asta chiar am ieșit din renovare, și într-o zi, acum o lună, au venit niște materiale de la Dedeman și nu venise colegul muncitorului care era deja acolo, deci era singur. Și era timpul scurt, iar eu, dacă tot eram acasă, am zis „Haideți că vă ajut eu să car și eu câțiva saci și niște plăci din astea”. S-a revoltat așa puțin, „Păi cum să faci tu, că tu ești fată, fetele stau și se uită”. Apoi m-am gândit că poate a zis asta că a văzut că sunt tânără, că sunt mai mică și că el e bărbat și are putere, dar stai un pic, și eu pot să țin aceeași greutate în mâini. Și în plus, nu e neapărat dacă pot sau nu cât poate el, dar știu cât pot eu. Nu trebuie să decidă cât pot eu să ridic. Asta e, că pot să fac, în calitate de fată, în calitate de femeie, aceleași lucruri pe care le poate face un bărbat. E adevărat că în unele domenii, îți trebuie niște training, niște practică, și că..dar cum să spun, eu sunt de părere că și o femeie poate să facă aceleași munci agricole pe care le face și un bărbat. Poate chiar mai bine. 

A fost ciudat, și mi-a plăcut că totuși nu l-am ascultat și am cărat în continuare saci. Pentru că până la urmă, așa m-am gândit. Este și casa mea, știu că te plătim să faci chestia asta, dar asta nu înseamnă că nu pot să ajut. 

Au mai fost momente de genul. 

Aceste etichete ale genului feminin, în care o fată, o doamnă, nu are voie să se comporte în societate urât, trebuie să aibă o anumită, cum să zic, înfățișare, felul de a vorbi. Bine, dar asta știm. E dintotdeauna. S-au făcut școli speciale pentru fete, în care să învețe cum să râdă, cum să meargă, cum să mănânce. E cam greu de dat la o parte aceste stereotipuri, că până la urmă sunt niște stereotipuri. Dar nu știu, cred că cel mai important este să rămânem pe poziții și să îi facem pe ceilalți să vadă dincolo de genul nostru, fie el feminin, fie el masculin, pentru că la fel, roata se întoarce și e aceeași discuție și la bărbați. Că acum aducem în discuție machismul, în care bărbații nu plâng, bărbații nu știu ce. Noi, înainte de a fi femei, înainte de a fi bărbați, suntem oameni. Și cred că asta încerc să fac aproape în fiecare zi, să-i fac pe cei din jurul meu să vadă dincolo de gen. 

Care sunt problemele cu care te confrunți ca adolescentă?

În calitate de adolescentă, cred că eu, acum am 17, și cea mai curentă problemă este crearea unei identități, dar nu crearea, că eu mi-am creat-o, dar trebuie să o și transmit. Și să-i fac pe ceilalți să înțeleagă că devin adult și că încep să am o viață personală și că se adună și la mine multe lucruri și cum să zic, mai mult chestia asta de desprindere de familie. Nu vrei să fie nașpa, nu vrei să rănești pe nimeni, pentru că chiar nu vrei să rănești pe nimeni și este greu să-i faci uneori pe părinți să înțeleagă că nu-i iubești mai puțin dacă vrei puțină intimitate și libertate. Și da, sunt aceleași discuții între adolescenți și părinți, că nu prea ești pe acasă, dar ție ți se pare că nu ieși deloc afară, și bine, acum, raportându-mă la situația cu pandemia, e o problemă și cu școala. Nu o spun pentru a mă plânge, ci pentru că asta simțim cu toții, că este greu. Pentru că am fost răsuciți de pe-o parte pe alta, și aici vreau să spun că le este greu și elevilor, cât și profesorilor, suntem cu toții în aceeași situație. Bine, aceste probleme, încerc să nu le văd ca pe niște probleme, pentru că până la urmă sunt niște etape ale vieții peste care trebuie să trecem, și o să treacă totul. Momentan lucrez la înțelegerea faptului că eu nu sunt responsabilă de reacțiile nimănui și că faptul că-mi interpretează, de exemplu mama, un lucru pe care l-am făcut sau l-am spus, poate să fie opusul, și chiar e opusul a ceea ce am intenționat eu. De asta, cea mai bună soluție este comunicarea. Am avut și perioade în care mama ținea în ea, eu țineam în mine, și nu făceam decât să ne certăm. Și asta nu e viață. Și trebuie să înțelegem anumite lucruri. Trebuie să fie o cale de mijloc găsită, dar în același timp, mi se pare că eu ar trebui să am, nu știu, mai multă înțelegere. Să mi se dea mie mai multă înțelegere, pentru că eu sunt la începutul acela de drum, în care încerc să-mi găsesc direcția. În același timp, și mama le are pe ale ei, dar timpul le rezolvă pe toate.

Cum ai descrie relațiile adolescentine din jurul tău? 

Uite, eu am fost un copil precoce, revenind la curiozitatea mea, cu o familie destul de strictă, am crescut fără tată, a murit când aveam 4 ani, am două surori care sunt gemene și au dublul vârstei mele, plus mama, adică este o casă plină de femei, care este, cum să spun, este o altfel de atmosferă când știi că, uite, surorile mele m-au tratat ca și cum ar fi fost mame, fiind atât de mari, și e o altfel de strictețe, altfel de reguli, și cu asta vreau să ajung la faptul că mie mi-a fost destul de frică. Am avut foarte multă reținere în a le spune „Uite, mie îmi place de acest băiat, sau m-am pupat cu băiatul ăsta, sau vreau și eu să ies, sau am fumat prima țigară”. Nu s-a întâmplat așa, cu toate că mă gândesc de multe ori că asta ar fi făcut toată diferența. Ne-am fi înțeles mult mai bine dacă aș fi fost deschisă, doar că sunt niște traume la mijloc care e clar că m-au împiedicat să comunic și să spun. Eu, în momentul de față, sunt cea mai apropiată cu mama, și ea mai știe așa de relațiile mele, ce se întâmplă, dar asta voiam să spun, că nu neapărat că m-am grăbit, dar poate că am făcut unele lucruri prea devreme. Dar asta nu vreau să se înțeleagă ca un regret, pentru că nu am regrete, nu am cum să am regrete pentru că, nu neapărat că eram conștientă, dar nu eram nici foarte inconștientă. Și de-asta, eu nu știam nimic despre educație sexuală, nu știam cum ar trebui, care este normalul. M-am băgat în niște situații destul de ciudate, în care am fost tratată urât, împotriva consent-ului meu. Dar aici e cam tricky, am avut niște perioade de vinovăție, că „Măi, a fost vina ta că ai acceptat să faci asta cu băiatul ăsta”, dar eu nu știam că e acceptat, că e firesc, să te răzgândești pe parcurs. Și la mine chestiile astea s-au întâmplat la 13-14 ani. Nu a fost viol sau ceva. Adică eu pot să spun și îi mulțumesc lui Dumnezeu și universului că am fost foarte norocoasă. Nu am trecut prin abuzuri sexuale grave. Și asta, după ce mi-am dat eu seama că nu e normal ce se întâmplă, am luat o pauză și am început să mă focusez pe mine și să mă vindec pe mine, pentru că era clar că erau niște lucruri pe care eu nu puteam să le aduc în relațiile mele, că mi se părea urât de tot dacă ceilalți o făceau cu mine, am zis eu să nu fac asta. Și acum încă sunt, am luat-o pe un drum spiritual, mă vindec. Oricum mereu am fost o fire introspectivă și asta m-a ajutat mult și tocmai aceeași curiozitate m-a împrins spre a citi și spre a mă documenta și a studia și psihologie, și multe alte domenii care să mă ajute pe mine să fiu ok cu interiorul meu. Și atunci când tu ești cât de cât în echilibru cu tine, atragi alți oameni care nu prea sunt, care au nevoie de așa ceva, și acolo intervine diferența pe care trebuie să o faci tu. Nu poți să stai să te consumi, am făcut și asta, m-am consumat încercând să salvez niște oameni. Încercând să demonstrez niște lucruri, dar toată lumea are procesul lui și mersul lucrurilor nu depinde de nimeni, poate nici măcar de ei, și timpul le rezolvă pe toate. Toate la timpul lor. Și asta vreau să spun că văd atât de multă lume care se grăbește și vrea să facă multe lucruri deodată. Am niște colege și prietene care trăiesc într-un spațiu foarte toxic, pe care, dacă tu îl semnalezi, ele nu au cum să-l vadă. Și mi se pare foarte trist, că primul pas spre a ieși dintr-un mediu toxic e să-ți dai seama de el. Și așa de fapt începe totul, să conștientizezi. Pentru că eu pot să spun orice, dacă tu nu vrei și nu vrei să accepți, nu am ce să fac. E trist. 

Referitor tot la relații, pot să zic puțin și despre relații sexuale, că eu la vârsta de 14-15 ani aveam foarte multe, sau destul de multe colege care deja își începuseră viața sexuală și eram foarte șocată, nu înțelegeam, „Stai, asta trebuie să fac și eu, așa se face acum?”. Pentru că, revenind la familie, am avut niște motive de strictețe și datorate religiei. Martorii lui Iehova este o religie puțin cam conservatoare. Și se aplica regula de a nu avea relații sexuale înainte de căsătorie, așa că automat era de două ori mai greu să vorbim despre asta. Și după aia m-a salvat, adică am răspuns la întrebarea aia cu „Așa trebuie să fac și eu?” citind despre anatomie și despre cum corpul, din punct de vedere fizic, psihologic, nu e pregătit până la o anumită vârstă, și că mai mult îmi fac rău. Așa că am început să experimentez pe mine, și cred că asta e foarte important și eu încerc să vorbesc despre asta cu mai multe persoane din jurul meu, că pentru a ajunge la un maxim de confort cu partenerul, trebuie să fii la un maxim de confort cu tine și cu corpul tău. De preferat să-l iubești. Bine, unele lucruri, în urma relației cu partenerul, dacă sunteți de acord să vă descoperiți unul pe altul, te pot ajuta să te iubești pe tine mai mult. Dar aici intră puțin în situația în care poți să devii dependent de o persoană și trebuie să înțelegi că fericirea ta nu depinde de o persoană și că trebuie să te faci tu pe tine fericit. Așa că de-asta am început să experimentez pe mine și să mă pregătesc pentru viață. Pentru că mie nu mi se pare corect față de partenerul meu sau oricine altcineva să-l fac să se simtă ca și cum e datoria lui să mă vindece, să mă facă să mă simt bine. Că nu-i așa. Pentru că oamenii vin și pleacă. Și dacă cineva poate să dea un ajutor la un moment dat, e bine. Dacă nu, revenim la ideea că ești singur. Dar singurătatea nu-i un lucru rău. Pentru mine, singurătatea a început să însemne confort. Am avut și o perioadă în care mi-era frică, că sunt singură. Dar acum sunt eu cu mine și este perfect. 

Ce ai vrea să schimbi la societatea în care trăiești?

Societatea în care trăim este bazată pe misogonism și corupție și nepotisme. Mă bucur că Recorder le mai arată oamenilor ce se întâmplă. Pentru noi, oamenii mai conștienți, nu e greu să ne dăm seama ce se întâmplă, dar pentru alții, este. 

Misoginism, da. 5% dintre femei și-au pierdut locul de muncă la nivel global în urma pandemiei, în timp ce doar 3,9% și-au pierdut locul de muncă. E diferența aia acolo, și am văzut niște articole că femeile sunt plătite mult mai puțin decât bărbații pentru aceeași muncă. Nu știu, eu de când eram mică, de fapt, m-am întrebat de ce este această diferență. Și apoi m-a lovit, că doar femeile își iau concediu de maternitate, că bărbatul trebuie să stea să aducă bani în casă. Dar de ce, că și femeia poate să muncească. Apar întrebările acestea. 

Suntem tratate cu indiferență, ca femei. Chiar alaltăieri mi-a răspuns un bărbat fotograf pe Instagram, că am spus eu că dacă bărbații nu se pot controla când o fată în fustă, cum pot să controleze o țară întreagă. Și a zis „Păi tot femeile i-au lăsat, de ce vă mai plângeți, că după 1989 ați luat toate drepturile pe care le voiați”. Dar de când? Asta crezi tu. Da, suntem mai bine față de acum mulți ani, dar nu suntem deloc ok. Și până să ajungem la din punct de vedere economic sau politic, hai să ne uităm din punct de vedere social. 

Aud multe păreri să plecăm din țară, dar nu cred că asta e soluția. 

Sunt niște lucruri pe care noi, ca și femei, suntem forțate să le înțelegem și să le luăm așa cum sunt. Nu pot să fie lămurite. Dar eu vreau să fie lămurite. Eu vreau un răspuns. Răspunsul la întrebarea de ce. 

Care sunt modalitățile prin care te implici tu pentru a schimba ceva?

Am început voluntariatul la Iele Sânziene în vara lui 2020, am găsit acest ONG feminist, am aplicat ca și voluntară. Am mai fost voluntară înainte în lucrul cu copiii, încă lucrez cu DGASPC sector 6, oarecum sunt cumva în direcția asta a activismului de ceva timp. O să vreau să mă implic și în proiecte pentru comunitățile de romi și sunt de ceva timp. De un an la Iele Sânziene, am scos și primul număr al revistei, suntem foarte fericite, o să începem să lucrăm la al doilea. 

La un moment dat mă gândeam „Și ce facem cu activismul ăsta?”. Că unele lucruri mi se pare că le facem doar pentru noi și pentru sufletul nostru și nu e un lucru rău, dar noi, prin activism, vrem să țintim mult mai sus. Doar că uneori, ținta e acoperită de un scut pe care trebuie să-l dăm jos, ușor, ușor. Și acel scut face parte din mentalitatea societății, care e greu de schimbat. Așa că eu spun că soluția cea mai la îndemână e să educăm viitoarele generații și să nu mai încercăm să schimbăm mentalități vechi. Ci să creăm unele noi. 

__

Această campanie face parte din proiectul „Viitorul este Egal”.

Proiectul este derulat de Asociația A.R.T. Fusion, în parteneriat cu Asociația FRONT, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.