Dana, 17 ani, București
Crezi că e nevoie de educație sexuală în școli?
Cu siguranță cred că avem nevoie de educație sexuală și de gen în școli. Un prim motiv pentru care aș spune chestia asta este pentru că până acum, eu m-am ocupat să fac chestia asta la mine în clasă, e un exemplu destul de personal, în ideea în care învăț într-un liceu destul de bun din București și totuși, de fiecare dată când aveam oportunitatea să fac un proiect unde nu mi se dădea o temă anume, mă duceam pe partea de educație sexuală și vedeam pe fețele colegilor numai mirare și numai șoc și numai „Doamne, nu știam asta”. Unii poate știau, dar nu arătau chestia asta, și atunci primul semn de întrebare a fost ăsta, de ce nu se știu chestii elementare? Adică informații la care eu am avut acces făcând un proiect. Și în al doilea rând, e o problemă la nivel național. Până la urmă, suntem țara cu cel mai mare număr de mame minore din Uniunea Europeană și acest lucru poate fi prevenit prin educația sexuală. Pentru că mai e și chestia asta cu „Dacă vă învățăm copiii despre educație sexuală în școli, vor vrea să facă sex”. Problema este că am auzit treaba asta de la foarte mulți copii, și anume „Noi facem sex deja. Mai bine învățați-ne s-o facem protejat. Mai bine învățați-ne care sunt riscurile, decât să o facem și să nu știm ce facem”. Pentru că până la urmă curiozitatea va fi mereu acolo, dacă este tratat ca fiind un subiect care nu este tabu, poate chiar putem să reducem din partea asta de curiozitate și cu siguranță avem nevoie, pentru că sunt cunoștințe în plus, care până la urmă țin de natura corpului uman și despre niște nevoi inevitabile. Ar fi absolut firesc să știm mai multe despre chestia asta.
De unde îți iei informații despre sănătatea reproductivă?
Din păcate, foarte multe din aceste informații, cele de pe internet, mă refer, sunt în limba engleză și de aceea facem ceea ce facem la Girl Up și anume, încercăm să venim cu informații din cât mai multe surse care sunt ok de pe internet, bineînțeles, și să le traducem. Și să luăm informațiile din mai multe părți și să fie totul cât mai complet ca să fie accesibil în limba română pentru toată lumea. Și eu, personal, de unde îmi iau informațiile, mama mea este asistent ginecolog, și atunci am avut acces la genul acesta de informații de când eram foarte mică și de aceea, încercăm la Girl Up, când este nevoie și este o problemă care ține de partea medicală, să vorbim și cu medici, bineînțeles, ca să le avem și lor perspectiva.
Din păcate, mi se pare foarte greu să faci rost de aceste informații dacă nu ai o afinitate către partea asta de research, dacă nu vrei să stai să citești pagini întregi pe de rost și nu ai un părinte pe care să-l întrebi, e destul de complicat să-ți găsești informațiile, mai ales că mă gândesc că foarte mulți termeni care au legătură cu educația sexuală, poate pentru unii, pentru că sunt un tabu, pot fi jenante. Ți-e jenă să cauți chestia asta pe google, s-o traduci în engleză, o scrii în română, nu găsești, și-atunci e foarte greu să găsești informații de genul, unde chiar să te simți că uite, frate, am înțeles, mă simt mai ok, fără să treci prin atât de multe bariere.
Ce ai vrea să înveți la școală?
Bineîneles, partea de educație sexuală și mai ales, igienă menstruală, punem mult accent pe chestia asta, după aceea ar fi pur și simplu un overview de sănătate la modul general. Bineînțeles, noi vrem să facem cu accent pe fete, pentru că sunt puse în cele mai proaste situații, control la ginecolog, cum depistezi că ai cancer la sân, cancer de col uterin și așa mai departe, tot așa, boli care sunt considerate tabu, nu vorbim despre ele, ne e rușine. Și ce mai cred eu că este foarte important nu se leagă neapărat de feminism, dar este partea de educație financiară. Mi se pare că noi, ca popor, nu înțelegem ce înseamnă aceste lucruri, pentru că într-adevăr, facem economie, și eu anul ăsta am început să fac economie, asta vreau să fac mai departe, și mă uit la clasă și îmi dau seama că e o chestie foarte apropiată de ce se face la socio umane. Și se face efectiv ce se dă la drept. Dar până la urmă copiii nu trebuie să știe toți o bază de ce se dă la drept. Ar trebui să știe și cum gestionează un cont bancar, ce înseamnă să ai propriii bani, ce înseamnă să plătești taxe, pentru că sunt mulți care poate vor să plece în afară. Și ar fi frumos să aibă o bază de educație financiară și din școli, măcar să înțeleagă anumite concepte despre ce se întâmplă în jur, pentru că până la urmă, și cu chestia asta cu pandemia, până la urmă banul este în absolut orice și dacă nu știi ce înseamnă să-l gestionezi, ți-e foarte greu să înțelegi anumite lucruri. Nu știu, cred că ne-ar ajuta foarte mult.
Ai spune că îți cunoști drepturile?
Am deschis cutia Pandorei despre o problemă foarte mare. Făcând parte dintr-o organizație feministă, avem această dragoste față de research, față de a căuta, a informa, și așa mai departe. Și atunci, automat putem spune că avem ocazia să cunoaștem mai multe lucruri căutându-le special. Adică vrem să le aflăm, le căutăm instant, vrem să-i informăm pe alții. Și totuși, mi se pare că fizic, nu avem cum să ne cunoaștem drepturile, ca adolescenți. Pentru că mi-am pus de foarte multe ori întrebarea, am fost de foarte multe ori hărțuită pe stradă, și mi-am pus întrebarea „Ce ar trebui să fac, în afară de să o sun pe mama și să-i dau locația?”. Am încercat să caut treaba asta în Codul Penal, unde nu se înțelege nimic în momentul în care tu nu ai niște cunoștințe de drept sau ești un adult care a trecut prin viață și ai mai auzit termenii respectivi, deci trebuie să stai să citești de 30 de ori și tot nu înțelegi, și apoi ajungi la concluzia că e semi legal, adică se pedepsește cu o amendă. Și tu ce trebuie să faci? Te gândești, ok, sun la poliție, că poliția ne ajută tot timpul. Și dacă intrăm pe site-ul poliției și căutăm cum să raportezi orice caz, indiferent de ce ți s-a întâmplat, scrie mare pe site „Mergeți la secție, suntem aici ca să vă ajutăm”. Așa, mare, cu caps, nu ți se explică ce trebuie să faci. Care ne sunt drepturile până la urmă, ce știm? Drepturile fundamentale pe care le învățăm la istorie? Dreptul la viață, dreptul la educație, dreptul la religie? Și apoi literalmente, în practică, ai dreptul să nu fii hărțuit, ai dreptul să nu fii victimă a violenței domestice, adică toate chestiile astea care sunt de fapt drepturi care provin din ilegalități, să zicem, noi nu le cunoaștem. Pentru că sunt prezente doar în Codul Penal și nu ne sunt prezentate absolut nicăieri. Și până la urmă, tu nu știi dacă ce ți s-a întâmplat doar te-a făcut să te simți nașpa sau de fapt chiar este o chestie care se pedepsește legal și ar trebui să faci ceva ca să poți să-ți câștigi măcar o picătură de dreptate.
Care sunt problemele cu care te confrunți ca fată?
Pentru mine este partea asta de hărțuire stradală și hărțuire în public. Mi s-a întâmplat mult prea des nu numai să fiu hărțuită, am fost urmărită, agresată, foarte multe chestii, până în punctul în care eu nu mai pot să ies afară fără să stau să mă uit cu ochii în 7 părți. Și nici măcar nu mai contează treaba asta cu cum te îmbraci sau așa. Eram acum două zile în Apollo și aveam o geacă absolut imensă, până în pământ, nu se vedea nimic, deci este mega pufoasă și a venit un bărbat la mine, s-a uitat din cap până în picioare, și a zis „Heeei”, și a stat acolo pentru câteva secunde în care eu încercam ce vrea să facă, eu fiind în fundul terasei, am văzut cum se duce și face aceeași chestie la 4 alte fete, cu aceeași reacție de ce se întâmplă. Și asta cu „Hei” e mic copil, pentru că să mergi pe stradă la 14 ani, să vii să-ți iei manualele de la școală, să ai pantaloni până în pământ și bluze largi și să ți se zică „Arăți ca o curvă”, în condițiile în care tu ești un copil și îți cari manualele. Și sunt foarte multe chestii și nimeni nu ne ia în serios, absolut nimeni. Oriunde mă duc și oriunde spun chestia asta mi se răspunde automat, și întotdeauna de la un băiat „Păi dacă vă îmbrăcați nu știu cum, dacă vă purtați nu știu cum” și așa mai departe.
Și apoi este problema drepturilor reproductive, din punctul meu de vedere, pentru că nimeni nu ia absolut nimic în serios când vine vorba de sănătatea menstruală. Și mai ales în școală, din ce în ce mai multe păreri aud din partea profesorilor, bărbați care își dau cu părerea despre avort, de parcă ar fi problema lor și de parcă ar fi situația lor, până în punctul în care ajung să-mi scriu teme și compuneri și așa mai departe, în care pur și simplu explic de ce nu ar trebui să-și dea cu părerea despre avort, pentru că ajungem să vorbim de la dimensiunea religioasă a existenței, la avort inevitabil. Nu știu de ce. Și niciodată, orice fată, dacă ar scoate orice cuvânt pe gură despre partea asta de menstruație, instant, „Nu vreau să aud, dezgustător”. În schimb tot ei fac glume de genul „A, ești pe ciclu, de aia te comporți așa”. Și sunt atât de multe stereotipuri. M-am gândit la astea pentru că au fost primele la care m-am gândit, dar pur și simplu ajungem să fim stereotipuri ambulante, și în afară de căsuțele în care ne pot pune, nu mai existăm.
Simt că nu suntem absolut deloc ascultate. Orice s-ar întâmpla, inevitabil se găsește o scuză de ce s-a întâmplat acest lucru. Și acum, că dăm noi cazuri particulare că uite ce ni s-a întâmplat, dar nu suntem doar noi, asta e problema, că nu venim aici cu niște cazuri extreme că ne-am găsit noi să fim cu povești extraordinare. Sunt chestii care li se întâmplă tuturor, asta e cea mai mare problemă. Că în mod normal, dacă i se întâmplă o chestie de genul unei singure persoane, răspunsul comunității, cel puțin, dacă nu chiar societății, ar trebui să fie „O, nu, trebuie să schimbăm ceva”. Dar când li se întâmplă tuturor, tuturor femeilor li se întâmplă minim o chestie de genul și nu se schimbă absolut nimic. Mi se pare că absolut nimic nu este accesibil, indiferent la ce ne gândim, plata inegală, drepturile reproductive, toate stereotipurile în care trebuie să ne încadrăm, la orice te gândești, inevitabil ajungi să te îndoiești de propriile puteri. Și e foarte, foarte frustrant. Ajungi, chiar și ca feministă să te întrebi „Dar dacă greșesc?”. Și nu e corect.
Ți s-a spus vreodată că nu poți face ceva doar pentru că ești fată?
Eu cred că este o problemă la nivel de sistem și de societate, și nu la nivel de individ. De la cine auzim cel mai des chestia asta că nu poți să alegi o anumită carieră, sau că nu ar trebui să te îmbraci așa? De la părinți, de la școală, părinții cred că sunt primii. Dar până la urmă, mamele noastre au fost și sunt și ele femei. Și ele au fost agresate pe stradă. Deci de ce nu ne-ar învăța ele să ne acoperim? Într-adevăr, hainele nu au nicio legătură cu dacă ești hărțuită sau nu. Dar este această idee că „Eu o să-mi protejez fiica să nu treacă prin aceleași traume prin care am trecut și eu, dacă îi zic să nu se îmbrace cum m-am îmbrăcat eu o dată, la un moment dat”. Indiferent dacă fata respectivă se îmbracă așa sau nu, sunt șanse la fel de mari să fie hărțuită. Dar mi se pare că toate aceste limite pe care le primim, care sunt formulate sub numele de „Nu face asta pentru că ești fată”, sunt ori din frică, ori din dorința de a ne proteja. Adică am auzit și insulte de la colegi de liceu, prieteni și așa mai departe, din miștouri, din anturaj etc. Dar primele persoane la care ne gândim, sunt sigură că au făcut chestia asta, pentru că conștientizează că e o problemă la nivel de sistem. Dacă oamenii nu simt nevoia să lupte împotriva acelor probleme de sistem, că nu toată lumea vrea să fie activistă, le vor ocoli. Așa cum părinții mei mi-au spus să nu mă duc să am o carieră în domeniul STEM, să nu fiu doamna inginer. De ce? Că n-aș fi respectată? Nu, pentru că n-aș fi plătită la fel de bine ca un bărbat. Faci aceiași ani de facultate ca un bărbat, același master, aceleași materii, aceleași note, nu ești plătită la fel. Păi de ce te-ai duce pe domeniul ăsta și nu te-ai duce pe altceva, unde ești plătită mai bine, mai prost, mai aproape, mai departe. Toate chestiile astea ni se spun, dar cred că nu ar trebui să le mai luăm la modul că de ce, că eu sunt fată, că fac ce vreau. Poți să faci ce vrei dacă-ți permite sistemul. Dacă nu-ți permite, indiferent cât de mult îți dorești, nu o să poți să faci asta. Primul pas în chestia asta este conștientizarea că nu are mama ta ceva cu tine, să te țină în casă, să te limiteze, să te țină legată de calorifer, ci într-un fel, ea îți arată că e o problemă care ține de societate și atunci ar trebui să o luăm ca fiind, ok, cum lupt împotriva problemei din societate ca mie să-mi fie bine înainte să mă supăr și să pun piciorul în prag și să zic „Ba nu, eu mă fac doamna inginer”. Mă fac doamna inginer și mă gândesc cum pot eu, ca activistă, să avem toate același salariu. Că așa, ar dispărea și fricile și stereotipurile, dacă problemele astea mari nu ar mai exista.
Care sunt nevoile pe care le ai ca adolescentă?
Vreau să pun foarte mare accent pe educație. Cred că cel mai ușor ne-ar fi îndeplinite multe dintre nevoi dacă am avea educație cât mai diversificată și incluzivă în școli. Degeaba avem informații pe internet, că nu toată lumea are acces la internet, și până la urmă, suntem o țară în care 45% dintre adolescente stau în medii rurale. Și poate că unele dintre ele au acces la internet, poate unele nu au, dar n-ar fi acesta primul pas, neapărat. Că așa existăm și noi, Girl Up, și oferim informații, dar cu siguranță nu ajung la toate fetele. În schimb, dacă ar fi să ni se prezinte anumite informații, mai ales educația sexuală în școli, așa ar avea acces toată lumea. Așa cum avem bacul la mate și toată lumea dă același bac la mate de pe un anumit profil, toată lumea are același curriculum la educație școală. Și să ne fie explicate care ne sunt drepturile și pur și simplu ce ar trebui să facem în anumite situații, fără să se mai dea vina pe victime.
Ca adolescentă, lipsa asta de informare, este absolut criminală. Dacă ai avea un profesor de educație sexuală pe care-l poți întreba orice simți nevoia, cum îți întrebi profesorul de mate cum se face un exercițiu, întrebi acest profesor, pentru că ajută pe toată lumea să pui aceste întrebări. Or, dacă ți le pui tu singură pe internet, Dumnezeu știe ce informații găsești și oricum, numai la tine rămân. Dar așa se pot începe discuții.
Și ar mai fi să ieșim din sfera asta de subiecte tabu, pentru că astea sunt cele ce ne omoară cel mai tare și ne limitează cel mai tare, atunci când refuzăm efectiv să vorbim despre anumite chestii, pentru că ok, s-a propus programa de educație sexuală în școli, dar sunt convinsă că ratează anumite chestii strict din ideea de ne e rușine să vorbim despre asta. Și aici cred că ar fi o chestie mare, de bază. Dacă știm care ne sunt drepturile, și dacă știi ce să faci în orice situație, știi să reacționezi, știi să nu neapărat să ai grijă de tine, cât pur și simplu să știi unde să te duci, cine te poate ajuta și așa mai departe. Și partea asta de cunoaștere a corpului, cunoaștere a sănătății, pentru că este efectiv o parte a sănătății partea de educație sexuală. Și nu în ultimul rând, să ne gândim la soluții care avantajează fetele.
Să zicem că societatea conștientizează încetul cu încetul că problema hărțuirii stradale este o chestie care chiar se întâmplă și chiar ne afectează atât la nivel fizic, cât și psihic. Și totuși, nu există decât chestii care pare că sunt efectiv împotriva femeilor. A, de ce n-ai avut spray paralizant, de ce nu ți-ai luat pieptăn cu cuțit în el, că e armă albă și poți să îți iei. De ce ne gândim mai întâi să facem arme ca femeile să se apere, când am putea să le facem să se simtă în siguranță? Să le informăm despre cum pot să raporteze anumite cazuri, să fie mult mai clară legislația, că dacă bărbații, spre exemplu, că ei sunt cei care agresează cel mai des, ca să nu zic tot timpul, dacă ei ar ști că poliția îi pedepsește dacă fac asta, poate ar avea puțin mai multă reținere să facă anumite chestii. Or dacă nimeni nu știe că există această lege și că principiul este „Ah, e un compliment, am băgat-o în seamă că arăta nu știu cum”, de fapt nu s-a schimbat nimic și degeaba avem acea lege pe care oricum nu știm s-o punem în practică. Toate chestiile astea sunt fix pe dos. Cum facem legile să protejeze femeile? Le punem să se protejeze singure. Ia-ți spray paralizant și gata.
Cum ți se par relațiile adolescentine pe care le vezi în jurul tău? Cunoști persoane care au fost victime ale uneia/mai multor forme de violență?
Din fericire, nu. Îmi dau seama că inevitabil există, dar eu nu am trăit, nicio prietenă apropiată nu a trăit. Sunt conștientă de lucrurile toxice din relație.
Foarte recent, s-a întâmplat o chestie la mine în cartier, și anume au fost făcute niște conturi de Instagram cu ceva bârfe. Odată ce intrai pe cont, era scris mare în parte de bio „Punem nuduri pe close friends dacă ne dai promovare la story”. Poate să zică cineva că nu e o problemă adevărată, dar dacă noi tratăm cu așa mare dezinteres, ni se pare o glumă să punem intimitatea altei persoane fără consimțământul lor pe internet, este o problemă foarte mare. Cel puțin din punctul meu de vedere. Asta se leagă foarte mult de faptul că ne aflăm într-o cultură a violului, în care promovăm constant nerespectarea consimțământului pentru că ni se pare amuzant. Pentru că trecem de la a bârfi pe cineva, de la „Ai văzut cu cine ai ieșit?”, la „I-ai văzut nudurile? Hai să-ți arăt și ție”. Și este atât de puțin respectată intimitatea acelei persoane. Acea persoană nu mai există ca fiind o persoană cu propriile gânduri, propria identitate, ci ajunge această marfă care este distribuită pentru amuzamentul celorlalți. Și mi se pare absolut catastrofal că tratăm în așa mare glumă, am văzut atât de multe share-uri pe story și mă gândeam, dar nimeni nu și-a pus problema ale cui sunt nudurile alea? Că doar nu dai follow la contul respectiv crezând că e doar o glumă. Tu te aștepți să primești acel conținut. În ce univers paralel e normal ca tu să-ți dorești să vezi acel conținut? Îmi dau seama că nimeni nu trimite nudurile din proprie voință la conturi de bârfe pe Instagram. Chestiile astea sunt făcute cu screenshot și trimise din mână în mână ca să se facă mișto de persoana aia. Din pur amuzament, am trecut demult de „revenge porn” în care o facem din răzbunare.
Pe partea de relații, e și chestia asta cu limbajul violului. Poate nu-ți povestește un amic despre cum e relația lui și nu-ți dă insight-uri ca tu să-ți dai seama dacă e abuzivă, dacă e sănătoasă, dar peste tot, nu folosim decât limbaje cât mai vulgare despre sex. Sexul oricum este considerat o chestie extrem de vulgară, n-ar trebui să vorbim despre asta. Și fix din cauza asta, vrem cu atât mai mult să-l facem și mai vulgar. În loc să se respecte intimitatea dintre doi oameni, dacă unul dintre cei doi oameni alege să vorbească despre asta, problema lui, ok. Dar nu e ca și cum vine și spune „Vai, am făcut sex aseară și a fost bine”. Nu, spune numai cu cuvinte urâte și este tratat ca un joc, un sport, nu se folosește niciodată propoziția „Am făcut sex cu iubitul/iubita mea”. Se folosesc numai termeni care să nu spunem direct sex, dar să spunem de o mie de ori mai rău acel lucru. De parcă nu este ceva intim între două persoane. E o chestie comercială, o face toată lumea, trebuie să arăți cât de mișto ai făcut-o. Și se ajunge la o normalizare a acestor forme de limbaj. Nici măcar nu mai ajung insulte, ajung miștouri atât de ieftine.
De ce ai ales să te implici în Girl Up? Care sunt problemele cu care vă confruntați ca organizație?
Eu sunt efectiv exemplul de se poate. Pentru că eram zero în gimnaziu cu ceea ce înseamnă drepturile femeii. Într-adevăr, știam chestii de bază că nu ești plătită la fel, sau există termenul ăsta numit viol și ți se poate întâmpla. Ai mei au încercat să mă educe foarte bine, și având acces la informații acasă, nu prea conștientizam ce se întâmplă în jurul meu cu adevărat. Ceea ce nu este foarte greșit pentru vârsta respectivă, dar mă gândesc că dacă n-ar fi existat Girl, nu aș fi ajuns în punctul ăsta. Și am aflat de Girl Up foarte random. O fată de la mine din liceu punea afișe cu un eveniment și m-a rugat să o ajut, și eu îi țineam scociul și am întrebat-o „Dar ce eveniment este?”. Și mi-a zis „Suntem de la Girl Up”. Și ne spuseseră în clasă că e bine să avem voluntariate în portofoliu pentru facultăți din afară, așa că m-am gândit că ar fi super. Dar n-aveam nicio treabă. Și după ce am dat de contul de Instagram, în septembrie 2019, din momentul ăla, am fost cel mai mare fan Girl Up. Pornind de la acele probleme, care îmi demonstrau că hei, există o situație la nivel național de care ar trebui să fii conștientă ca fată, pentru că este prima ta responsabilitate, să știi ce se întâmplă și cu cei din jurul tău. Dacă tu ai acces la informații acasă, asta nu înseamnă că totul e perfect sau că toată lumea e în situația ta. Și ce m-a ajutat cel mai mult a fost că citind aceste postări, simțeam nevoia să caut în plus. Asta a fost și motivația mea pentru a aplica, asta este încurajarea mea pentru toată lumea. Pentru că mereu mă tem că știu prea puține și mă simt prost. Nu ai de ce să te simți prost, pentru că nimeni nu se naște învățat, și având în vedere la cât de puține informații avem acces, ceea ce sper să fac prin Girl Up este să aduc pagina în văzul cât mai multor persoane, special ca să trezesc acel ceva în ei să caute ceva și n-aș vrea niciodată ca cineva care nu știe chestii despre feminism, fie că este fată sau băiat, să nu creadă că e prea târziu să începi să faci chestii. Girl Up e fix locul de unde poți să începi, mai ales ca adolescent. Pentru că noi căutăm acea dorință, acel „Vreau să fac ceva, observ o problemă, nu știu ce să fac, dar vreau să fac”.
Mie Girl Up îmi dă foarte multă speranță. Pur și simplu faptul că există această organizație, că va exista după noi, că a existat puțin și înainte, și că punem o bază care crește atât de frumos îmi dă foarte multă speranță. Cred că a fi membru Girl Up este fix impulsul de care ai nevoie să te deschizi, să începi să conștientizezi, să știi să pui în cuvinte.
Cu cât vorbesc cu mai multe fete și le cer experiențele, cu atât aflu că toate fetele simt aceleași lucruri, dar nu toate fetele știu să le pună în cuvinte. Lăsând deoparte că nu-și știu drepturile, că asta oricum e o experiență semi comună. Dar cred că asta ar fi prima chestie. Simțim toate aceleași frici, aceleași dureri, aceleași nesiguranțe. Feeling-ul ăsta de „E o problemă”, dar nu știm să punem în cuvinte, pentru că nu ne învață nimeni. Și asta vreau să fac în Girl Up, pentru că mă uit la mine, cum eram înainte și cum sunt acum, și nu numai că simt ce e greșit, știu să pun în cuvinte, să le explic altora de ce este greșit și să-i motivez pe alții să lucreze cu mine să facem acolo o schimbare. Iar asta se întâmplă foarte repede în Girl Up, când toți avem același scop și ne motivăm unii pe alții să ajungem în punctul ăla în care știi să exprimi tot ce este greșit în jurul tău, ba chiar începi să vezi soluții extrem de aplicabile, până la urmă, și realiste. Dar cred că asta se poate întâmpla și dacă nu ești membru Girl Up. Această schimbare se poate face oricum.
Din păcate, nu poți să devii ONG dacă ai sub 18 ani și toți suntem adolescenți. Cei care fac 18 ani, fac 18 ani în ultimul an de activitate, pentru că sunt în clasa a 12-a și apoi pleacă la facultate. Girl Up va rămâne, cel puțin așa sper, pentru adolescenți. Până la urmă, tu intri acolo, primești foarte multe cunoștințe, perspective, și se presupune că după, poți împărtăși asta mai departe fără sprijinul organizației. Și cum echipa se schimbă constant și nu avem oameni de 18 ani, nu putem să ne facem ONG. Pe lângă piedicile că nu putem închiria un spațiu, nu putem avea un site, nu avem un cont bancar, ceea ce înseamnă că noi nu putem să strângem donații, să facem orice care înseamnă bani folosiți, ne pune foarte multe piedici și în proiecte. Pentru că dacă vrei să faci un proiect foarte mare, care implică o strângere de fonduri, chiar dacă iei 10 lei și cumperi niște tampoane pe care i le duci unei fete care nu și le permite, chiar dacă nu e nimic ilegal în asta, nu poți s-o faci fără actele necesare. Deși intenția este acolo, nu putem duce multe inițiative până la capăt.
Și bineînțeles, e și partea de a nu fi luați în serios. Noi am avut un noroc foarte mare crescându-ne platforma. Au început să vină propuneri de colaborare, și asta e foarte bine, și oarecum se pleacă de la premisa că dacă tu m-ai contactat pentru o colaborare, înseamnă că mă iei în serios. Invers nu merge. Nu știu cât de multe mail-uri am dat, cerând chestii foarte simple, nici măcar bani, efectiv o prezență la un webinar, o sugestie, un ajutor la nu știu ce. Zero răspuns, nici măcar un refuz. Atât de luați în serios suntem. Și e foarte greu că nu poți să te prezinți ca entitate legală. Ok, ai mai puțini oameni cu care poți să colaborezi, dar să vrei să colaborezi cu cineva, să ajungeți la anumite discuții și apoi să ți se zică „Dar voi oricum nu faceți nimic, că nu aveți actul de ONG”. Păi asta îmi face mie activitatea, actul de ONG? Ne zbatem să facem chestii, în loc să ni se spună că uite, s-a făcut o mică schimbare, dar în momentul în care nu ai anumit statut, înseamnă că tu de fapt nu faci nimic și stai degeaba. Ceea ce pune piedici nu în sensul că nu ne mai desfășurăm proiectele, dar asta taie din motivație, când ți se zice din multe părți „Nu faci bine ce faci”, începi să te întrebi dacă oare e relevant ceea ce faci.
Workshop-ul din cadrul Feminist Festival, cred că ne-a dat atât de multă motivație pentru un an întreg. Pentru că să vină 15 oameni la tine și fiecare, separat, să ne ia deoparte separat, să ne ia în brațe și să ne mulțumească, astea sunt momentele în care nu mai contează că nu avem acte de ONG și că suntem doar adolescenți. Să simți că faci chestii când simți că nu te susține nimeni, e minunat. Că uite, am depins de mine și de colegii mei și am făcut o chestie.
Noi, ca adolescenți, putem să facem foarte multe chestii, și nu putem să facem foarte multe chestii, în același timp. Ne credem așa, uite, poți să schimbi lumea. Dar ai nevoie de o bază de la care trebuie să pleci. Trebuie să înveți ca să poți să ajungi acolo.
__
Această campanie face parte din proiectul „Viitorul este Egal”.
Proiectul este derulat de Asociația A.R.T. Fusion, în parteneriat cu Asociația FRONT, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
