Patricia, București
Crezi că e nevoie de educație sexuală/de gen în școli? De ce?
Da, consider că e nevoie de ambele într-o măsură foarte mare. Aș începe cu educația sexuală, e un subiect care încă e discutat și rediscutat și nu se ajunge niciodată la o concluzie, însă mi-aș dori să depășim situația actuală, în care suntem chiar pe locul întâi la numărul mamelor minore din Europa. Mi-ar plăcea să demontăm construcții internalizate ale profesorilor care au trăit perioade mai grele. Mi-ar plăcea să nu le mai dăm mai departe și să creăm spații sigure pentru generațiile care urmează.
De unde îți iei tu informațiile despre sănătate reproductivă?
Despre sănătatea reproductivă am vorbit cu părinții mei, nu așa de mult cum mi-aș fi dorit, însă medici, dacă am mai avut întrebări, dar și de pe internet, adică de ce să mint, cred că fiecare adolescent face asta.
Ce ai vrea să înveți la școală?
Mi-ar fi plăcut foarte mult să învăț despre absolut orice legat de educație sexuală. Despre metode contraceptive, despre boli cu transmitere sexuală, iar acum cred că ar fi fost interesant să vorbim despre orientare sexuală și avem mai mult sprijin din partea cadrelor didactice, dar lipsește asta.
Ar fi foarte interesant să apară educația de egalitate de gen. Ar fi un concept interesant pe care am putea să-l aducem, pentru că eu am fost foarte șocată să văd încă sunt colegi care au concepții greșite, concepții pe care le-au luat de la părinții lor, de la bunicii lor, pe care nu i-a educat nimeni, și fără educație, sau re-educație în alte contexte, eu nu cred că putem să depășim chestia asta. Colegi care cred că femeia ar trebui să fie așa, și bărbatul să fie așa, și dacă nu e așa, nu e bine. Pentru că ei au luat concepția asta din locuri greșite și nu au avut surse pentru a fi informați în mod corect.
Ai spune că îți cunoști drepturile?
E greu să spun asta, dar poate parțial da, dar cred că mai am nevoie de informații ca să ajung până la capăt și să-mi cunosc toate drepturile.
Care sunt problemele cu care te-ai confruntat pentru că ești fată?
Cu ce să încep? Păi nu știu, uite, eu eram mai băiețoasă, atunci când eram mică. Și voiam să mă joc, voiam să mă joc cu băieții, voiam să fac complet alte chestii, nu-mi plăcea să-mi dai o păpușă, să ne jucăm cu fetele, să ne jucăm de-a mama și copilul, uram asta, nu înțelegeam conceptul. Și mă jucam mereu cu băieții, și auzeam de foarte multe ori „A, tu nu poți să te joci baschet, tu nu poți să te joci cu băieții, tu trebuie să te joci cu păpușile, tu trebuie să fii nu știu cum”, iar mai târziu am început să înțeleg și să-mi dau seama că există acest marketing al genului, pentru că toată lumea știe că roz e pentru fetițe și albastru pentru băieți, și mașinile pentru băieți și păpușile pentru fete. E foarte internalizat, e acolo, e peste tot. Dar am trecut cu greu peste chestiile astea.
Apoi, eu aș zice că cel mai greu a fost în gimnaziu și în liceu, când te confruntai des, purtai o fustă, și dacă fusta era un pic mai scurtă, eu sunt și puțin mai înaltă, și e destul de greu să găsești o fustă care să-ți și vină, să fie și lungă, și chiar la liceu, mi-a zis o profesoară pe hol, în primele mele zile de liceu, că mă mir de ce mă strigă băieții așa pe stradă. Am fost foarte uimită să aud cuvintele astea din partea unui cadru didactic. Până la urmă, purtam o fustă, și dacă chiar era atât de deranjant, putea să-mi spună aceste lucruri în moduri mult mai frumoase sau educative.
Știu de problema asta a femeilor în STEM sau în diferite locuri în care pot femeile să se facă auzite și auzi des chestia asta, că nu poți să faci asta ca fiind fată, și la școală, și așa, pentru că fetele sunt silitoare, iar băieții sunt inteligenți. Toată lumea știe replica asta.
Ți s-a spus vreodată că nu poți să faci ceva, sau că trebuie să faci ceva doar pentru că ești fată?
Da, și că nu pot, și că trebuie. Că nu pot, cum am zis și mai devreme, că poate voiam să mă joc și să fac altceva decât „trebuia” și mi s-a zis „Nu, tu ești fată și nu trebuie să faci asta”. Sau cu tot felul de chestii. Eu, personal, nu știu să gătesc, și nu mă pasionează, nu vreau să încerc, dar de câte ori am auzit că wow, trebuie să înveți să gătești pentru că ești femeie și pentru că într-o zi vei avea familia ta, copilul tău, și trebuie să înveți să faci asta, de foarte multe ori.
Care ai spune că sunt nevoile pe care le ai ca adolescentă?
Am nevoie să vorbesc cu cineva, am nevoie, uite, sunt psihologi în școli de care eu am aflat foarte târziu, poate atunci când aveam vreo 15-16 ani și asta e trist, mi-ar fi plăcut să vorbim despre educație sexuală, despre absolut tot ce poate însemna această materie, și despre educație de gen, adică, cum ar fi fost să vină la noi, să ne spună povești, să demontăm anumite stereotipuri, cred că ar fi fost mult mai frumos. Și mi-ar fi plăcut, în general, să pot să vorbesc despre discriminare, pentru că eu, personal, am trăit-o, și aș fi vrut să pot să vorbesc cu un cadru din școală despre asta, dar nu s-a putut.
Ai fost vreodată hărțuită în spații publice?
Fluierat, da, asta se întâmplă, muncitori sau băieți care trec cu mașina te claxonează, dar mi-am adus aminte acum, eram odată cu mama pe stradă și a venit un bărbat și mi-a pus mâna pe fund. În momentul ăla nu știam ce e cu mine, mama mi-a zis să trec mai departe ca să nu facem un scandal sau ceva și am rămas cu chestia asta în minte, e foarte ciudat.
Cum ai descrie relațiile adolescentine din jurul tău?
Sunt toxice, sunt foarte toxice. Văd asta de fiecare dată, înțeleg nevoia de a te apropia de o persoană, pentru că cred că e, mai ales la adolescență, o nevoie foarte mare. Dar da, am auzit de o prietenă care a fost la un moment dat cu prietenul ei din nu știu ce motiv și i-a dat o palmă. Tot felul de lucruri de genul pe care, ca adolescent, e greu să le distingi dacă nu ai vorbit cu cineva despre asta.
Cum ar arăta o societate ideală pentru tine?
Mi-ar plăcea să existe safe spaces, spații sigure, unde să nu mai tratăm femeia ca un obiect. Ca un obiect care trebuie să aducă copii pe lume și să aibă grijă de familie. Mi-ar plăcea să văd egalitatea asta. Și să fie sigur, să știu că pot să merg pe stradă și să-mi iau o fustă sau o rochie și să pot să trec strada fără să mă fluiere cineva, fără să fiu hărțuită în orice fel.
Cum te implici tu pentru a contribui la această schimbare?
Am aflat de Girl Up acum un an, pe pagina lor de Instagram, și mi s-a părut foarte interesant. Inițial mi s-a părut că e o organizație făcută de adulți și am zis „Probabil că nu au ce căuta copiii aici”. Și după m-am înscris din greșeală la un alt departament, departamentul de ambasadori, care e doar pentru cei care sunt din afara Bucureștiului. Eu nu văzusem că e pentru asta, ei m-au acceptat, adică ei au continuat greșeala, și după m-am trezit în septembrie și mi-au zis „A, uite, noi am greșit, n-ai cum să fii la departamentul ăsta pentru că e doar pentru oameni din afara Bucureștiului, dar ce-ai zice să vii să dai un interviu ca să vedem dacă ne potrivim?”. Am dat interviul, m-au acceptat, am început din septembrie, acum e noiembrie, nu sunt așa de veche în Girl Up, dar e foarte frumos ce se întâmplă acolo.
Acum eu fac parte din HR, și sunt coordonatoare de județ pentru două județe, Vâlcea și Sibiu, și fetele sau băieții de acolo trebuie să-și dezvolte minim un proiect pe semestru despre feminism, egalitate de gen, absolut tot ce vor ei, pot să-l țină fizic, pot să-l țină online, cu tot felul de invitați, am avut multe subiecte. Eu îi ajut cu informații, îmi place foarte mult ceea ce fac, pentru că vreau să creez aceste safe spaces și dacă pot să ajut și oameni care sunt din afara Bucureștiului, în localități poate mai mici sau în județe micuțe, eu vreau să fac asta și să răspândim cât mai mult această idee.
Mi-au plăcut subiectele pe care le aborda Girl Up și ce m-a făcut să vreau să fac ceva a fost experiența din liceu cu profesoara mea care mi-a zis că „Te miri de ce te strigă băieții așa pe stradă” pentru că purtam o fustă, și atunci am zis că vreau să fac ceva pentru asta. M-am săturat să fiu discriminată, se întâmplă, am auzit că se întâmplă de la prietenii mei, părinții mei au trecut prin lucruri de genul, așa că eu nu mai vreau să fiu o victimă a acestor abuzuri verbale. Și cam atunci am aflat și de Girl Up, am așteptat să fie perioada de înscrieri și m-am înscris.
Cum și când ți-ai dat seama că ești feministă?
Din păcate, mi-am dat seama că sunt feministă, eu aș zice că destul de târziu. Aș zice că m-am maturizat pe la liceu, întâmplându-se aceste lucruri cu profesoara și cunoscând din ce în ce mai mulți oameni care aveau concepții greșite și internalizate, am ajuns într-un punct în care eu eram genul acela de om care era un people pleaser și mi-am dat seama că nu e ok. Că nu e ok să faci ce vor ei. Și atunci mi-am dat seama de fapt câte lucruri greșite făcusem până atunci chiar dacă ziceam că da, eu sunt feministă. Dar de fapt, și aș zice că mi-e rușine să recunosc, dar aveam concepții greșite legate de anumite lucruri. Și așa am ajuns, citind, informându-mă, mi-am dat seama că ok, nu e corect, trebuie să luăm măsuri și înțeleg, de fapt, cât de greu e ca adolescent să cazi într-o plasă proastă.
__
Această campanie face parte din proiectul „Viitorul este Egal”.
Proiectul este derulat de Asociația A.R.T. Fusion, în parteneriat cu Asociația FRONT, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
