„Cam în orice mediu în care mă aflu, tot mă simt de parcă ce zic nu are valoare și că ar trebui să stau în umbră și să nu vorbesc atât de tare”.

Ingrid, 17 ani, București

Crezi că e nevoie de educație sexuală în școli?

Consider că școala ar trebui să fie un loc unde copiii pot să își spună întrebările, să se simtă confortabil cu curiozitățile lor, cu corpurile lor, și că acesta ar trebui să fie unul dintre primele puncte de contact pentru aceste informații. Dacă educăm copiii de mici să se simtă confortabil cu acest subiect, atunci putem evita situații în care fetele rămân însărcinate când sunt minore, în care trebuie să facă avort pentru că nu au avut acces la metode contraceptive. Deci dacă le informăm și le dăm resursele astea de când sunt mici, normalizăm acest subiect și atunci nu o să mai ajungem în aceste situații nefericite, și putem ajunge într-un punct în care suntem o societate și mai sănătoasă atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional și psihologic. 

De unde îți iei informații despre sănătatea reproductivă?

În principal, eu îmi iau informațiile de pe internet, pentru că acolo este primul punct de acces pentru mine și mai ales în engleză, sunt informații care se găsesc destul de ușor. De aia și la Girl Up România, unul dintre primele noastre obiective, este să oferim aceste informații în limba română și într-un format ușor de digerat pe rețelele de socializare, unde oricum stau adolescenții. De foarte multe ori, pentru că aceste informații sunt văzute ca fiind tabu sau poate a fi prea ezoterice, pot părea intimidante de abordat. Dar dacă sunt spuse într-un limbaj foarte accesibil și într-un format accesibil, este foarte ușor să avem acces la ele pe internet. 

Ce ai vrea să înveți la școală?

Mie mi-ar plăcea să învățăm mai mult despre partea practică a acestor subiecte. Eu, din fericire, am avut acces la niște educație sexuală în școală, o dată în clasa a 9-a și o dată în clasa a 10-a, dar nu a fost cel mai reușit program. Totuși, am primit niște informații de bază, generale, despre acest domeniu. În schimb, am rămas cu foarte multe lipsuri în ceea ce ține de cum pot avea eu acces, în România, ca adolescentă, la aceste servicii. Ce se întâmplă la un control la ginecolog, la ce ar trebui să mă aștept? Pot să mă duc acolo ca minoră, am nevoie de un acord parental, cum am acces la metode contraceptive sau la avort? Cred că asta ne lipsește foarte mult. 

Pe partea financiară, cred că trebuie să abordăm subiectul ăsta și din perspectiva copiilor care sunt la școală. Este important să avem și acea bază fundamentală în care înțelegem exact ce vorbim, dar să și învățăm cum avem acces la ele.

Ai spune că îți cunoști drepturile?

Eu aș zice că nu. Și zic asta din perspectiva unei persoane care a făcut parte dintr-o organizație feministă de adolescenți timp de un an și jumătate. Și totuși, nu pot să zic concret că îmi cunosc toate drepturile și dacă mi-ar fi încălcate, aș ști la cine să apelez sau ce proceduri există care m-ar ajuta să găsesc justiție. Și dacă eu, ca o persoană care are probabil mai mult acces la aceste informații decât altă adolescentă de 17 ani din România, cred că este o problemă foarte mare. Pentru că nu numai că este greu să ai acces la aceste lucruri doar pe internet sau folosind resursele pe care le ai cel mai la îndemână, pentru că unde ar trebui să te uiți? În Codul Penal? Nu există foarte multe resurse care spun asta într-un limbaj accesibil, și nici la școală nu prea ne sunt prezentate aceste informații. Deci consider că este o problemă foarte mare și că ar trebui să ajungem într-un punct în care majoritatea copiilor și adulților să știe măcar ce drepturi au și ce ar trebui să facă în cazul în care simt că au fost nedreptățiți.   

Care sunt problemele cu care te confrunți ca fată?

Cred că cea mai evidentă și cea cu care mă confrunt cel mai des este hărțuirea sexuală și agresarea. De fiecare dată când ies pe stradă, inclusiv acum când am ieșit în București spre sediu pentru acest interviu, am frica asta continuă. Pentru că știu că în orice moment, sunt pusă în pericolul acesta. Și, cum am menționat și înainte, nici nu știu ce aș face concret dacă mi s-ar întâmpla. În afară de asta, o altă problemă pe care simt că o am este și că nu sunt luată în serios față de domeniile și pasiunile pe care le am. Eu am participat într-o echipă de robotică pentru mai mulți ani în gimnaziu și în liceu, și chiar dacă echipa mea și școala la care sunt promovează diversitatea și incluziunea fetelor în domeniile STEM, tot am fost dată deoparte, pusă să lucrez pe părțile care nu țineau de inginerie sau de programare, ci doar de organizarea proiectului, sau organizarea echipei și mă simt așa, inclusiv în domeniile care sunt considerate puțin mai incluzive, sau în care sunt prezente mai multe femei. De exemplu, științele politice sau economia. De multe ori, când particip în discuții cu colegii mei sau în forumuri în afara școlii, ori mă simt de parcă lucrurile pe care le zic nu sunt luate în serios sau sunt tratată de parcă vorbesc cu prea multă pasiune sau îmi pasă prea mult, sau sunt isterică. Iar ceilalți băieți sau bărbați de acolo de fapt sunt mult mai raționali decât mine. 

Eu am participat la mai multe turnee de debate, de dezbateri, și de multe ori, când aveam un partener băiat în echipa mea, el primea mult mai multă atenție de la juriu și de la ceilalți oameni din jur chiar dacă depuneam la fel de multă muncă. Deci cam în orice mediu în care mă aflu, tot mă simt de parcă ce zic nu are valoare și că ar trebui să stau în umbră și să nu vorbesc atât de tare. 

Pe partea de sănătate reproductivă, prima dată când am început să iau pilule contraceptive, dintr-un motiv medical, când am fost la medic, ea a încercat să-mi spună că nu ar trebui să facă asta, pentru că nu ar da bine și ce ar crede oamenii din jur despre mine, și a încercat să găsească alte lucruri care m-ar putea ajuta. Există o stigmă atât de mare legată de subiectul ăsta și de cum ești percepută ca fată, ca adolescentă, încât sănătatea ta nici nu mai este prioritară. 

Când am fost agresată într-o excursie de școală în clasa a 9-a și am decis să raportez lucrul acesta la administrația școlii, băiatul respectiv nu a fost disciplinat, însă mie mi-a fost spus de foarte multe ori, de profesori și de directori din toată administrația școlii, de la fiecare nivel, că de fapt a fost vina mea, că de fapt eu am vrut asta. Deci, ca adolescentă, o problemă foarte mare este că sănătatea și siguranța ta nu sunt puse niciodată pe primul loc. Dar mai mult, reputația ta este mai importantă. 

Ți s-a spus vreodată că nu poți face ceva doar pentru că ești fată?

Da, mi s-a spus asta de multe ori. Mai întâi, pe partea academică, din fericire, am avut părinți care m-au sprijinit mult în toate pasiunile pe care le-am avut, chiar dacă poate nu erau neapărat făcute pentru femei sau pentru fete sau potrivite pentru ele. Dar totuși, am auzit tot de la ei, dar și de la adulții din jur, că poate nu ar trebui să aleg o anumită carieră sau să particip la o anumită activitate pentru că eu, ca fată, nu am abilitățile necesare, și că sunt mai potrivită pentru altceva. Dar în același timp, nu a fost doar motivul acesta, ci a fost și frica lor că nu voi fi în siguranță și că nu voi fi luată în serios. Experiențele astea sunt atât de normalizate încât uneori, oamenii din jur încearcă să te protejeze pe tine, ca fată, ca femeie, ca adolescentă, spunându-ți să nu te pui în evidență, să nu atragi atenția, făcând anumite lucruri. Chiar dacă asta vine din frică și din dorința de a te proteja, tot te limitează în ce poți să faci și creează un obstacol. Aici mă pot referi și la cele multe comentarii că nu ar trebui să ies îmbrăcată așa, că nu ar trebui să stau până la o anumită oră, să nu mă duc într-o anumită parte a orașului sau să stau cu un anumit grup de oameni. Toate aceste lucruri, poate vin și din stigmatizarea și blamarea victimei, dar vin și din frica aceasta și dorința de a mă proteja. Și de asta e o dilemă foarte grea, pentru că e greu să reacționezi la comentariile acestea, chiar dacă eu vreau să le reproșez că nu este așa și ar trebui să am dreptul să fac ce vreau și să-mi urmez pasiunile, dar în același timp, tot înțeleg de unde vin. 

Care sunt nevoile pe care le ai ca adolescentă?

Prima și cea mai mare nevoie este accesul la informații. Mai ales ca adolescente din România, nu numai că ne trebuie accesul la aceste informații în mai multe locuri și acasă, și la școală, și pe internet, și în spațiile pe care le ocupăm. 

Ne limitează foarte mult faptul că nu ne știm drepturile și că nu știm unde ar trebui să apelăm, sau cum putem avea acces la ele. Și cred că educația e primul pas, pentru că de acolo putem conștientiza care sunt problemele și nevoile noastre, și de acolo ne putem da seama cum ar trebui să construim și să clădim soluțiile pentru a repara sistemul sau pentru a-l doborî și a-l clădi din nou.

Dacă nu stăm să ne întrebăm de ce există aceste probleme, cine le dă voie să mai existe, atunci nu avem puterea și nu avem nici solidaritatea și nici intersecționalitatea între noi pentru a le aborda. 

Cred că este o nevoie foarte mare de a fi ascultate și de a fi incluse în procesul de a dezvolta aceste legi, aceste programe școlare. Doar bărbații sunt ascultați, când vine vorba despre probleme care afectează în principal femeile. De exemplu, avortul, sau sănătatea reproductivă. Dar dacă fetele ar fi incluse și ne-ar fi dată oportunitatea să ne spunem nevoile și să ne spunem experiențele pe care le-am avut și ce soluții ne-ar ajuta pe noi, așa am ajunge la niște legi mult mai cuprinzătoare ,care ar îngloba toate lucrurile de care avem nevoie. Este imposibil ca un politician, un deputat de 45 de ani să înțeleagă exact de ce are nevoie o adolescentă în secolul XXI. Dar de foarte multe ori, adolescentele nu au niciun spațiu în care să fie auzite și luate în serios. Există spații, cum am construit și noi, pe internet, în școli, în care da, poți să-ți împărtășești experiențele și să găsești alte adolescente care s-au simțit la fel, dar e foarte greu să ajungi de la nivelul ăsta, la firul ierbii, în comunitatea ta, la o schimbare națională.

 

Cum ți se par relațiile adolescentine pe care le vezi în jurul tău? Cunoști persoane care au fost victime ale uneia/mai multor forme de violență?

Din fericire, nu am avut o prietenă adevărată care a trecut printr-o relație abuzivă, în schimb pot vorbi despre partea de revenge porn. Cel puțin la mine în liceu există un folder online în care sunt uploadate nudurile mai multor fete. De la vârsta de 13 ani până la 18 ani, și care circulă de la băiat la băiat și există de nu știu câți ani și nimic nu a fost făcut pe partea asta. Din partea școlii auzim că nu este responsabilitatea lor. Iar tu, ca adolescentă, chiar dacă pozele tale sunt acolo, nu prea poți să faci nimic, pentru că sunt atât de mulți oameni împotriva ta și până la urmă, te simți foarte neputincioasă. Doar trebuie să fii resemnată la faptul că s-a întâmplat și să treci peste. Asta cred că este o problemă foarte mare, mai ales că de multe ori, cultura aceasta te lasă fără putere și fără control asupra corpului tău și asupra reputației tale și tot ce trebuie să faci e să îți împărtășești experiența, să primești sprijin din jur și să accepți că s-a întâmplat. De asta e atât de important să educăm oamenii din jur, nu doar fetele, dar și băieții, despre importanța educației sexuale și a consimțământului și respectarea oamenilor din jur, pentru că doar așa putem evita cazuri de genul. Și legat și de relații în general, există foarte multe așteptări legate de sex și când și cum ar trebui să-l ai, pe care le resimt foarte multe adolescente, inclusiv eu. Am auzit ideea asta că o să mă îmbăt înainte să fac sex, pentru că așa nu trebuie să mă simt îngrijorată, oricum nu o să-mi amintesc ce o să se întâmple, lucrurile vor merge mult mai ușor. Asta am auzit-o de la multe prietene și mi-a fost dată și ca sfat. Atitudinea asta proliferează foarte mult în cercurile de prieteni și e normalizată. Și pentru că nu o punctăm că nu e ok și sănătos și poate duce la niște situații foarte neplăcute, inclusiv agresarea sexuală și violul, înseamnă că trebuie să tragem o linie mult mai fermă și să punem importanță pe ce înseamnă consimțământul. Tu poți să ai un impact asupra grupului tău de prieteni și asupra comunității prin a vorbi despre aceste subiecte, dar dacă nu sunt adresate la un nivel mai mare și aceste informații nu ne sunt date de când suntem mai mici, aceste atitudini vor fi normalizate și iar o să ajungem în situații de genul. 

Și de asemenea, tratarea sexului ca fiind un joc, duce și la atitudinea că oamenii spun că ar trebui să te simți norocoasă că s-a întâmplat, și asta iar ne limitează să vorbim despre experiențe mai puțin plăcute. Pentru că din cauza acestei culturi, ne simțim de parcă trebuie să ne lăudăm, mai ales când vorbim cu prietenii, ajungem să nu reflectăm la ceea ce s-a întâmplat. Și asta ne oprește din a vorbi despre ce s-a întâmplat cu adevărat și în situații în care consimțământul nu a fost foarte clar sau în care îți dai seama abia după experiență că poate s-a întâmplat ceva care nu te-a făcut să te simți confortabil. Nu ai spațiul sau oportunitatea de a vorbi cu oamenii din jur pentru a descoperi ce s-a întâmplat și cum te simți în legătură cu asta și ajungem într-un punct în care relațiile noastre și cu partenerii, dar și cu noi înșine, devin mult mai nesănătoase.

De ce ai ales să te implici în Girl Up? Care sunt problemele cu care vă confruntați ca organizație?

Girl Up este prima organizație feministă alcătuită în întregime din adolescenți, și pe mine asta m-a atras cel mai tare. Foarte mulți ani am fost interesată de drepturile femeilor și feminism, dar majoritatea muncii de dinainte de Girl Up a fost foarte individuală. Cercetam eu singură pe internet subiectele de care eram interesată, vorbeam cu prietenii despre asta, făceam proiecte la școală despre aceste subiecte, dar niciodată nu simțeam de parcă aveam puterea sau spațiul în care puteam să schimb societatea sau să am un impact mai mare asupra societății. Aici a intervenit Girl Up, care a fost fondat acum aproape 4 ani, dar eu auzisem de ea fix în vara în care am aplicat să fiu membră. Pentru că atunci le crescuse pagina de Instagram foarte tare și am avut mai multe campanii despre comunitatea romă, hărțuirea stradală și contul Oriunde, oricând, oricui, unde au fost expuse experiențele adolescentelor și ale femeilor cu hărțuirea stradală. Asta m-a marcat foarte tare, pentru că nu eram obișnuită să văd niște experiențe pe care le avusesem și eu expuse atât de clar și fără să fie pusă în alte cuvinte sau să aibă niște părți ascunse. Și niciodată nu mă simțisem de parcă eram atât de auzită și de parcă experiențele și opiniile mele erau reflectate în acest fel. Am aplicat să fiu membră în vara lui 2020 și de atunci sunt activă în organizație. Ce m-a marcat cel mai mult, cred că a fost fix workshop-ul pe care l-am organizat alături de voi, la Feminist Film Festival. Noi, din păcate, a trebuit să ne desfășurăm majoritatea activităților online, din cauza pandemiei, și acela a fost cam primul eveniment în care am participat fizic, alături de alte adolescente și adolescenți. Noi veniserăm pregătite cu un material cuprinzător despre consimțământ, și după ce l-am prezentat, am avut șansa să vorbim și cu participanții. M-a marcat foarte tare faptul că fiecare a venit cu ori o poveste, sau și-a spus nevoile, sau problemele din România, și la ce soluții s-ar fi gândit, și atunci m-am simțit conectată cu această comunitate și mi-a dat și speranța că putem schimba ceva. Când ești implicat într-o organizație, îți dă sentimentul că împreună, prin această solidaritate, putem face ceva să fim auzite. 

A fi activist poate părea intimidant, mai ales dacă nu ai mai avut tangențe cu acest subiect, sau crezi că activismul reprezintă doar niște movement-uri foarte mari, de exemplu un protest foarte mare sau a face parte dintr-o organizație foarte bine definită, dar ce sper, e că prin Girl Up putem să le dăm această motivație și speranță restul fetelor din România pentru a putea activa și a începe inițiative în comunitățile lor, pentru că până la urmă activismul și educația nu țin doar de a face parte dintr-un voluntariat și să organizezi evenimente. Contează și în conversațiile pe care le ai cu oamenii din jur, în subiectele pe care le aduci în discuție. Și sper că prin postările noastre de pe Instagram, prin evenimentele pe care le ținem, vom ajunge la cât mai mulți oameni și le vom da speranța că și eu au puterea să facă asta, dar și că există speranță, mai ales în România. Nu știu de câte ori am auzit că „Eu vreau să plec din țară, nu vreau să mă mai întorc, nu e nimic de făcut, nu există soluții și nu voi fi ascultată”. Sper că prin vizibilitatea noastră, o să le arătăm oamenilor că există un mod de a face ceva, de a te implica și de a simți că există soluții și că tu poți contribui la ele. Contează doar să ai speranță și motivație. 

Ne-ar fi foarte greu să devenim ONG, și asta înseamnă că devine mai greu și să ajungem la fete din medii defavorizate, din medii rurale. Iar obiectivul nostru principal este educația și crearea de materiale accesibile. Faptul că nu putem ajunge în acele comunități, unde fetele nu au acces și nevoia este mare, este demoralizant. Ca să ajungi acolo, ai nevoie de un minimum de resurse. Pentru transport, pentru niște produse menstruale, e foarte greu să ajungi unde nevoia e cea mai mare fără finanțare. 

Noi avem și un program de ambasadori în restul țării și fiecare desfășoară un eveniment în județul lui, dar și pentru ei există aceeași problemă. E foarte greu să ajungă la mai multe persoane în comunitățile lor, și uneori trebuie să se restrângă doar la oamenii din orașul lor, nu și din comunele de lângă. Pentru că nu avem cum să-i sprijinim din punct de vedere financiar. 

Și legat de a nu fi luate în serios, uneori nu ajungem la oameni care nu cred deja în cauza noastră. De obicei, colaborările noastre sunt cu alte organizații feministe sau cu ambasade, înseamnă că publicul țintă al acelor evenimente o să fie format din oameni care deja au intrat în contact cu acest domeniu și care ne împărtășesc opiniile și o parte din valori, iar noi completăm cu informații. Dar pentru a ajunge la publicul mai larg care are niște atitudini mult mai înrădăcinate, care sunt în detrimentul nostru și în detrimentul societății, ne-ar fi mult mai benefic să putem colabora cu organizații care nu se concentrează doar pe problematica aceasta. Lucrul ăsta ține și de prezența noastră ca grupare din societatea civilă în Guvern sau în Senat. Este greu când nu ești luată în serios și pentru că ești adolescentă, și pentru că ești feministă, să fii ascultată de oameni în putere. Pentru că de multe ori nu îți este acordată această oportunitate. 

__

Această campanie face parte din proiectul „Viitorul este Egal”.

Proiectul este derulat de Asociația A.R.T. Fusion, în parteneriat cu Asociația FRONT, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.