„Eu am un frate, și orice face el, este ok. Orice fac eu, nu este ok.”

Daria, 14 ani, București

Crezi că e nevoie de educație sexuală/de gen în școli? De ce?

Clar da, pentru că sunt foarte multe lipsuri în tot ce înseamnă cunoștințe generale, nici măcar ceva foarte complicat. Cunosc oameni care nu știu cele mai elementare lucruri despre asta.

De unde îți iei tu informațiile despre sănătatea reproductivă?

În mare parte de pe internet, de la ONG-uri, de la Filia, de la Girl Up, înainte să fiu aici, da, în general de la pagini de Instagram care vorbesc despre asta și de la care știu că sunt oameni care au o anumită idee despre cum funcționează lucrurile. 

Ce ți-ar plăcea să înveți la școală?

Să se prezinte cu subiect și predicat care sunt problemele cu inegalitatea de gen, în special băieților, ca să înțeleagă prin ce trecem noi și cât e de greu. Și clar, să fie mai incluzivă educația sexuală, nu numai pentru oamenii straight și cis. 

Ai spune că-ți cunoști drepturile?

Da. 

Care sunt problemele cu care te confrunți ca fată?

Pentru mine, pe primul loc, e transportul în comun și mersul pe stradă în general, pentru că stau mereu cu frica că se uită cineva la mine, că mă urmărește cineva. 

Ai fost vreodată tratată diferit doar pentru că ești fată?

Da. În școală, în diferite situații, de către profesori, de către părinți, de către prieteni, că nu pot să fac asta pentru că sunt fată, că nu e ce ar trebui să fac, că nu pot să aleg asta. Mi s-a spus că nu trebuie să vorbesc sau să mă comport, să mă îmbrac într-un anumit fel sau chestii practice, că nu pot să ajut să asamblez cu tata ceva, de exemplu, pentru că sunt fată.

Eu am un frate, și orice face el, este ok. Orice fac eu, nu este ok. 

Care ai spune că sunt nevoile pe care le ai ca adolescentă?

Siguranță, să pot să mă simt safe oriunde aș fi, acasă, la școală, pe stradă, în grupul meu de prieteni. 

Ți s-a întâmplat să fii hărțuită în spații publice?

Da, de mai multe ori. Mergeam odată cu o prietenă pe stradă și a trecut o mașină pe lângă noi, cu un grup de 4-5 băieți care și-au deschis portierele și au început să ne fluiere și să ne facă cu mâna și să facă diverse gesturi.

Cum ai descrie relațiile adolescentine din jurul tău?

În bula mea, și printre persoanele cu care stau eu, sunt relații sănătoase, dar văd și din exterior relații de prietenie care nu sunt sănătoase, relații platonice sau romantice, și da, foarte multă lume nu știe să seteze boundaries și să respecte întru totul persoana cu care își petrece timpul.

Cunoști persoane de vârsta ta care au fost victime ale uneia sau mai multor forme de violență? 

Nu cred. În afară de hărțuirea stradală, nu cred că știu pe cineva care să fi fost victimă. Nici cazuri de revenge nu știu, sunt clasa a 9-a doar momentan și din fericire, nu am ajuns să aflu despre așa ceva încă.

Sunt câțiva băieți care sunt conștienți de lucruri precum egalitate de gen, sunt câțiva care sunt conștienți, dar cărora nu le pasă, și majoritatea nu știu nimic despre asta și nu se informează, și nu doresc să se informeze. Și oricât aș încerca, nu se poate. 

Cum ar arăta o lume ideală pentru tine?

Să putem cu toții să arătăm cine suntem, și să nu existe niciun fel de discriminare pe bază de orice aspect al identității. 

Cum te implici tu pentru a face o schimbare?

Fac parte din Girl Up România, unde abordăm diferite subiecte dintr-o perspectivă feministă, subiecte de actualitate și pe lângă asta, încerc să trag de mânecă oamenii când spun ceva nu e în regulă în orice context aș fi, adică nu mă feresc să spun lumii că anumite lucruri nu sunt ok.

De Girl Up am aflat de la o fată din liceul meu care a fost membră de mai mult timp decât sunt eu și le-am decoperit pagina de Insta, eram clasa a 7-a și de atunci am tot vrut să mă înscriu și am făcut-o când am putut. 

Aș face workshop-uri în școli despre prevenția hărțuirii. Consider că cea mai bună variantă să oprim asta este prevenția. Și să se vorbească cu toată lumea, nu numai cu fetele, despre chestia asta. Și să arătăm ce se poate întâmpla, să arătăm că lucrurile pe care le facem conduc la lucruri mai grave și susțin lucruri mai grave. 

Cum a apărut feminismul în viața ta?

Cred că am știut mereu că sunt feministă, adică nu am avut niciodată percepții care să nu țină de feminism, dar cred că s-a accentuat la începutul pandemiei, în starea de urgență, când se întâmplau foarte multe lucruri și cumva, am fost forțată să mă informez și să aflu mai multe. 

Fraza mea preferată, când vine vorba despre reacțiile oamenilor, e că sunt „feministă nebună”, și uneori oamenii îmi sar în cap că încerc să le impun lucruri cu care ei nu sunt de acord și că trebuie să le respect opinia. Dar eu le spun că nu pot să le respect opinia din moment ce e fundamental greșită. Și devin defensivi. 

__

Această campanie face parte din proiectul „Viitorul este Egal”.

Proiectul este derulat de Asociația A.R.T. Fusion, în parteneriat cu Asociația FRONT, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.