Am tânjit mult timp după training-urile internaționale care înainte erau nelipsite din organizația noastră. Și acum, în sfârșit a fost posibil să ne organizăm, cu teste, vaccinuri și bagajele pline de curiozitate, să mergem în Sofia (Bankya), Bulgaria și să ne adunăm cu oameni care au valori comune cu ale noastre. Să învățăm împreună, să facem schimb de bune practici, să identificăm probleme din comunități și să încercăm să găsim soluții.
Odată ajunși și ajunse în Bulgaria pentru primul training din proiectul „InclusiOFF – Let’s Turn it ON”, finanțat prin programul Erasmus+, am început cu discuții și activități de educație non-formală pentru a identifica ce înseamnă incluziunea socială, care sunt cele mai afectate minorități, cum ne poziționăm noi, personal – sau noi, ca grup – în raport cu ce se întâmplă pentru a putea aduce schimbări unde este nevoie.
Dacă la început au existat câteva discrepanțe între poziționările noastre, până la finalul training-ului s-au clarificat, și fiecare dintre cele 6 țări (România, Bulgaria, Croația, Serbia, Ungaria și Portugalia) a identificat drept categorii opresate persoanele de etnie romă, persoanele refugiate, victimele violenței de gen, minoritățile sexuale, membre ale comunității LGBTQ+, victimele bullying-ului și, spre finalul săptămânii petrecute împreună, am ajuns să discutăm și să ne gândim la activități care adresează inclusiv standardele de frumusețe.
La jumătatea training-ului, odată ce ne-am clarificat conceptele despre incluziune socială, discriminare, asimilare sau marginalizare, am început să lucrăm cu 3 metode de educație non-formală: prima a fost Teatru Forum, unde ne-am împărțit în 3 grupe, iar fiecare a pus în scenă o situație personală de opresiune, pe marginea cărora am avut ulterior discuții. Apoi a urmat Biblioteca Vie, care s-a concretizat într-un eveniment deschis publicului, unde fiecare participant și participantă a fost, pe rând, carte vie și cititor/cititoare. Iar spre finalul săptămânii, am învățat despre Campanii Stradale și am coborât spre centrul Bankyei pentru a experimenta metoda proaspăt învățată.
În cadrul campaniei stradale din Bankya, am creat un muzeu de statui umane și ne-am etichetat în funcție de categoriile discriminate despre care discutaserăm anterior. Am avut, în muzeu, statui membre ale comunității LGBTQ+ (transgender, bărbat gay și un cuplu de femei lesbiene), două femei de etnie romă (o adolescentă singură și o femeie la brațul unui bărbat bulgar) și, pentru a stimula discuții despre standardele de frumusețe, un topmodel și o femeie anorexică.
Zilele s-au scurs cu rapiditate, ne-au alunecat printre degetele ca nisipul care ne așteaptă în Madeira, unde vom avea următorul training din proiect. Acum, fiecare s-a întors acasă, unde va începe practice phase-ul. O parte dintre noi vom face Bibliotecii Vii, o parte vom coordona procese de Teatru Forum și vom continua chiar și cu campaniile stradale, pentru a-i face pe oameni mai conștienți de etichetele pe care le pun și pentru a deconstrui, cât de mult putem, stereotipuri și prejudecăți.
Organizațiile partenere din proiect sunt: Teatro Metaphora, Hang-Kép Egyesület, Sound-Picture Association, BalkanIDEA Novi Sad, Сдружение „Надежда-ЦРД” / Nadejda-CRD Sdrujenie & Udruga Prizma.