Ce ne caracterizează

Misiune

Misiunea noastră este de a crea și oferi experiențe de învățare inovative și participative pentru ca fiecare să contribuie în mod responsabil la transformarea pozitivă a comunității sale la nivel local și global.

Viziune

O lume în care, pornind de la puterea exemplului personal, transformăm pozitiv și durabil comunitatea în care trăim.

Valori

Valorile ne ghidează acțiunile și formează baza a tot ceea ce facem, cu speranță și pasiune, atât pe plan intern, cât și în relaționarea cu lumea exterioară. 

Pentru noi, sunt importante:

1

Autenticitatea

adică felul în care schimbarea începe de la fiecare; de la mine, de la tine, de la noi. Încurajăm orice acțiune care presupune să ieși puțin din zona ta de confort. La fel încercăm și noi, individual, să schimbăm lucrurile care nu ne mulțumesc sau care ne afectează, atâta timp cât asta nu-i impactează în mod negativ pe oamenii din jur.
2

Responsabilitatea

cu care ne asumăm un rol activ atât în comunitățile locale, cât și la nivel global.
3

Grija pentru oameni, comunitate și planetă

pe care o purtăm prin acțiuni în care se regăsesc toate modurile despre care am auzit, citit sau pe care ni le-am imaginat.
4

Dreptatea socială

pentru că oricât de utopic ar suna, noi tot aspirăm la o societate echitabilă, justă, în care oamenii trăiesc în pace, cu demnitate, în care există acces egal la oportunități, indiferent de rasă, etnie, gen, orientare sexuală, religie sau statut social.
5

Diversitatea

pe care o promovăm și prin intermediul proiectelor. Munca noastră se bazează pe credința că toți oamenii trebuie să aibă oportunitatea de a-și accesa drepturile indiferent de rasă, etnie, gen, orientare sexuală, religie, statut social etc. Totodată, cultura noastră organizațională este despre un mediu incluziv, pe care vrem să-l ducem mai departe și în comunități.
6

Transformarea

la care vrem să contribuim prin construirea unor contexte de învățare provocatoare, cu sens, care să-i facă pe oameni să se simtă împuterniciți atunci când vine vorba de implicare, cetățenie activă, care să ghideze către schimbare socială. Pentru noi, oamenii sunt motoare ale schimbării.

 6,027 total views,  2 views today