Educație Globală

Educaţia globală este educaţia care deschide ochii oamenilor asupra realităţilor lumii şi îi îndreaptă spre o schimbare în care să se regăsească o justiţie mai dreaptă, egală, incluzivă, o lume mai corectă, interdependentă şi care îi împuterniceşte să contribuie la această transformare.

Metodologia Educaţiei Globale se axează pe suportul învăţării constante şi pe încurajarea reflecţiei prin participare activă. Celebrează şi promovează diversitatea şi respectul faţă de ceilalţi şi încurajează cursanţii să facă alegeri proprii în contexte proprii, în relație cu contextul global și cu responsabilitatea protejării mediului.

Primul proiect de Educație Globală în care A.R.T. Fusion s-a implicat a fost în 2007 într-o Campanie Europeană de informare și Responsabilizarea globală a cetățenilor europeni pe subiectul Obiectivelor Milieniului de Dezvoltare ce s-a implementat în 8 țări Europene (www.eurizons.net), un proiect coordonat de GLEN – Global Education Network (www.glen-europe.org), în care A.R.T. Fusion a fost partener.

De atunci, A.R.T. Fusion a continuat să se implice și să dezvolte proiecte de educație globală, dezvoltare durabilă și subiecte conexe (pe lângă alte teme de probleme sociale abordate în diferite proiecte).

Asociația A.R.T. Fusion a devenit membră FOND – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din Romania (http://fondromania.org/pagini/index.php) încă din 2008 și tot de atunci membră în grupul de lucru pentru educație pentru dezvoltare.

 6,545 total views,  6 views today