Ştiri



Asociația pentru Educație și Justiție Socială „Human Catalyst” a trimis o scrisoare în atenția ministrului Educației Sorin Câmpeanu și ministrului Finanțelor Eugen Teodorovici pentru a solicita respectarea angajamentelor asumate de Parlament și Guvernul României în urmă cu patru ani – art. 58 al Legii Educației Naționale și OMECTS nr. 5349/ 07.09.2011 – prin bugetarea programului Școală după Școală, astfel încât să fie accesibil celor peste 400.000 de elevi defavorizați, potrivit unui comunicat al ONG-ului.

În contextul elaborării proiectului de buget pentru anul 2016 până la 15 noiembrie, organizația semnatară solicită celor două ministere includerea în proiect a programului Școală după Școală, precum și modalitatea propusă de finanțare și indicatorii de rezultat pentru program în conformitate cu modelul de anexă la bugetul ordonatorului de credite.

Asociația atrage atenția că peste 400.000 de elevi sunt expuși riscului major de abandon școlar: aproximativ 12.000 de elevi din învățământul primar și peste 28.000 de elevi din gimnaziu renunță deja la școală în fiecare an.

Cu toate acestea, un studiu realizat în 2014 de Asociația pentru Educație și Justiție Socială indică faptul că doar 15% dintre școli beneficiază de programe de sprijin educațional suplimentar, acestea fiind situațiile unde părinții suportă costurile ori intervine o organizație non-guvernamentală.

Deși programul SdS este destinat tuturor copiilor și legea prevede că în cazul școlilor cu elevi din grupurile dezavantajate statul poate finanța programul de la bugetul de stat, în fapt, tocmai cei care au cea mai mare nevoie de sprijin suplimentar nu au acces la program: copii și tineri din familii cu statut socio-economic scăzut, copii și tineri din zonele rurale, romi și alte grupuri marginalizate. Școlile din comunități defavorizate au resurse limitate care nu le acoperă nici costurile de bază, astfel că nu pot organiza cu resurse proprii activități de sprijin pentru elevi. Susținerea costurilor unui astfel de program de către părinți – așa cum se întâmplă în majoritatea școlilor în care există în prezent SdS – este imposibilă în aceste cazuri. Soluția ar fi alocarea de resurse de la bugetul de stat destinate implementării la nivel național a programului SdS, cu prioritizarea anuală a unităților școlare beneficiare, în funcție de gradul de risc al elevilor din școală, arată asociația.

„Semnalăm faptul că propunerea legislativă Pl-x nr. 472/2015 pentru modificarea articolului 58 alin. 4 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 (tichete individuale pentru SdS în valoare de 200 lei/lună) nu este o soluție pentru copiii din medii dezavantajate, ci are efect doar asupra elevilor din familii care își permit să plătească servicii „after school”. Adresată acestei categorii de elevi, măsura nu ar avea impact în planul diminuării absenteismului și abandonului școlar, deoarece studiile ne arată clar că cei expuși acestor riscuri sunt elevii cărora familiile nu și-ar permite să le plătească „after school”, și anume: copii și tineri din familii cu statut socio-economic scăzut; copii si tineri din zonele rurale; romi și alte grupuri marginalizate. O modificare legislativă în acest sens ar duce la perpetuarea și adâncirea și mai mare a discrepanțelor educaționale și sociale deja existente între rural – urban, între săraci și bogați, beneficiarii principali ai aprobării Pl-x nr. 472/2015 fiind de fapt patronii din „industria after school”, mai spune asociația.

Cum poți susține și tu campania?


Pasul 1: Trimite scrisoarea atașată (în nume personal sau ca organizație) la adresele de mail de mai jos cu mesajul:
„Domnilor Ministri, Susținem demersul Asociației Human Catalyst și cerem includerea programului Școală dupa Scoală în proiectul de buget al Ministerului Educației pe anul 2016. Vă rugăm să ne comunicați decizia pe care ați luat-o privind bugetarea acestui pogram.” 

Ministerul Educației: cabinet@gov.edu.ro, biroupresa@min.edu.ro

Pasul 2 OPTIONAL: Dupa ce trimiți mailul, poți cere la telefon nr. de înregistrare, trebuie insistat la telefon pentru că nu se raspunde tot timpul din prima :)
021 226 14 06  - Ministerul Finanțelor
021 405 62 00  - centrală și cereți la cabinetul ministrului - Ministerul Educatiei 

 



Toate

Ultimele ştiri


Contact

Romania, Bucuresti, sector 2, 021015
Strada Marin Serghiescu, nr. 14, apt. 6.
blocul de vizavi de pub-ul Zeppelin
Email: art_fusion_romania@yahoo.com


Facebook

Finanţatori

Susţinători



Parteneri

Parteneri media