Ştiri



Pe 1 iunie am sărbătorit ziua copiilor înconjurați de mulți copii talentați, implicați, dedicați. Dedicați muzicii, teatrului, schimbărilor și implicării. Am umplut subsolul pub-ului #selfie din centrul vechi al Bucureștiului și în trei ore am furat de la ei energie pentru un an. Încercam să ne amintim ce făceam noi la 16 ani – e greu să ne aducem aminte exact, însă partea importantă e ce fac liceenii la 16 ani în 2015.

Credeți-ne că fac lucruri bune. Cântă, joacă teatru-forum, discută despre problemele pe care le au și caută soluții inventive. Sunt tinerii care nu se plâng și nici nu așteaptă ca cineva să le pună ceva pe tavă. Fac pași, zâmbesc, mai cad, se scutură de praf și merg mai departe. Au 16 ani și un bulevard plin de vise în care cred cu tărie și șitu că inițiativa este cheia reușitelor.


Noi vrem să mulțumim prin acest articol tuturor celor care cred în ceea ce facem și care cred în schimbări, în primul rând. Mulțumim tuturor celor care au participat ca voluntari în organizarea acestui eveniment de fundraising. Fondurile strânse (1140 RON) vor fi investite în cele două proiecte pe care le rezumăm mai jos.

Am ales 1 iunie pentru evenimentul nostru pentru că ni s-a părut ocazia perfectă ca să vă povestim despre proiectele pe care le coordonăm, în care sunt implicați copiii noștri dragi. Prin tot ce facem încercăm să schimbăm mentalități, fie că la nivelul unei anumite comunități, fie că la nivel global.

Luăm o problemă și căutăm rezolvări prin metode de educație nonformală, investim în tineri care să poată la rândul lor ajuta la producerea unei schimbări. Practic, suntem o familie care crede în schimbare și în faptul că schimbările în bine pot veni cu pasul mic al unui singur om care nu renunță la ideea lui.

Momentan, coordonăm două proiecte mari, de suflet (printre altele).

„Pornește motorul schimbării în comunitatea ta” se întâmplă în șase licee din București, în care s-au organizat șase echipe de elevi și profesori care – prin teatru-forum, expoziții foto și întâlniri periodice – discută și încearcă rezolvarea unor situații întâmpinate în realitatea lor (problemele variază de la toalete închise, săli de clase care au aparatură veche sau periculoasă, până la chiulitul de la ore, bullying sau organizarea unui bal al bobocilor). Mai multe despre circumstanțele proiectului găsiți aici.

„Fii Parte la Diversitate!” este campania noastră națională antidiscriminare. Prin Biblioteci Vii (oamenii sunt invitați să citească altfel de cărți, cărți vii,  să-și înfrunte prejudecățile) și campanii stradale (care folosesc metode de animație stradală (flash mob, clovnerie, jonglerie, diferite forme de teatru), voluntarii din 8 orașe din țară (Hârșova, Petroșani, Călărași, Cluj-Napoca, Uricani, Dej, Oradea, Iași) + București încearcă să atragă atenția în direcția drepturilor omului, antidiscriminării, să înfrunte prejudecățile și să susțină diversitatea, indifferent de etnie, sex, religie, profesie, orientare sexuală etc.


Mulțumiri speciale merg către:

Trupei de teatru-forum din Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” (parte din proiectul „Pornește motorul schimbării în comunitatea ta”): Tănăsescu Amira, Denisa Hliza, Cervis Alexandra, Badea Ioana, Andreea Idita, Claudia + guest: Sergiu Mucea

Trupei de rockeri Concept: a.k.a: Irina Dinca și Radu Apsa– Colegiul National „Gheorghe Șincai”; Paul Craiu – Colegiul National „Matei Basarab”; Pavel Cristescu – Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” + Guest: Șerban Hoitan.

Trupei de rockeri Acedia: a.k.a: Vlad Ciobanu și Luca Gospodinov – Colegiul National „Matei Basarab”; Serban Smaranda – Colegiul National „Gheorghe Lazar”.

Lui Ciprian pentru numărul fain de stand-up comedy. Îl găsiți cu mai multe discursuri la Club99.

Lui Lolo pentru recitalul de poveste la tobe africane, care ne-a teleportat direct în Africa. Lolo Noukpetor, originar din Togo este un percuționist profesionist, cântă la tobă tradițional-africană (djembe) și aduce cu el o experiență mai mare de 10 ani în diferite țări din Africa de Vest (Togo, Burkina Faso, Niger).

Mulțumim Youth Voice Matei Basarab, via Youth Voice pentru că ne-au fost parteneri la acest eveniment.

Gazdelor noastre din pub #selfie care ne-au făcut să ne simțim ca acasă și pe care le recomandăm cu drag pentru o ieșire cu prietenii sau pentru evenimente. PS: le mulțumim și pentru pastele delicioase oferite voluntarilor noștri.

Mulțumim tuturor participanților, susținătorilor și celor care n-au reușit să ajungă la eveniment, dar ne susțin oricum, pe parcursul proiectelor noastre, în alte feluri.

Vă mai așteptăm și alte dăți și nu uitați de motto-ul nostru:

Tu ești motorul schimbării!


From A.R.T. Fusion with love



 

 



Toate

Ultimele ştiri


Contact

Romania, Bucuresti, sector 2, 021015
Strada Marin Serghiescu, nr. 14, apt. 6.
blocul de vizavi de pub-ul Zeppelin
Email: art_fusion_romania@yahoo.com


Facebook

Finanţatori

Susţinători



Parteneri

Parteneri media