Ştiri



După un weekend prelungit și relaxant, am revenit cu forțe proaspete și puși pe campanii stradale și schimbat mentalități.

Musai trebuie să știți că weekendul care vine cu pași repezi – 8-10 mai – ne găsiți în Parcul Herăstrău, în cadrul ONGFest cu o campanie stradală numai bună de pus pe gânduri. Voluntarii proiectului național „Fii Parte la Diversitate!” vin în parc și vă provoacă la flashmoburi, lăsat amprente colorate pe cearceafuri, la interpretat tricouri cu mesaje diverse, la teatru de stradă, jonglerii, puzzle-uri, quiz-uri și multe alte surprize.
Puteți citi și povestea uneia dintre voluntarele noastre, Alexandra.

Prin metodele de animație stradală enumerate mai sus vrem să ajungem în locurile în care alte tipuri de artă nu reușesc și să încercăm să schimbăm modul de gândire al oamenilor care ne vor ieși în cale, pe teme precum discriminarea și drepturile omului.
________

Între 15-24 aprilie, am organizat în Slovenia, parteneriat cu Asociația Kuku „Rehearsal for Life” - un training pentru multiplicatori în metodele de Teatru Forum și Teatru Imagine. Scopul proiectului a fost creșterea gradului de implicare a tinerilor, ca persoane cheie într-o societate sustenabilă din la nivel europeană. Ei au învățat metode alternative prin care să trateze problemele sociale, conflicte sau opresiuni. Trainingul s-a bazat pe învățarea experimentală (învățăm făcând) și a fost finanțat prin Erasmus+ (KA1) al Comisiei Europene. Pentru mai multe informații despre Teatru Forum și Teatru Imagine, frunzăriți, downloadați manualul nostru de aici.
________

Mergem în comunități și mentorăm echipe de tineri ca să poată folosi metode precum Biblioteca Vie și Teatrul Forum, prin intermediul a două proiecte:

 „ACasa în Comunitatea TA” este un proiect pe care Fundația PACT îl coordonează în parteneriat cu Habitat for Humanity Romania și Asociația Village Life, care își propune să raspundă problemelor legate de spațiile de locuit și de viață din comunități de rromi sau comunități mixte, situate în mediul rural sau urban mic, din sudul României.

„Împreună pentru comunitate, indiferent de etnie – tinerii din rural provoacă schimbarea” este un alt proiect PACT, la care Asociația A.R.T. Fusion este parteneră, creat  pentru tineri – care sunt resursa cea mai importantă atunci când vrem să facem o schimbare în bine în comunitatea în care trăim și care nu de puține ori au nevoie de susținere.
_______

Ne bucurăm să vă prezentăm încă un voluntar drag nouă, implicat în mai multe proiecte A.R.T. Fusion de-a lungul anilor, acum suflet într-o echipă care face parte din proiectul nostru, care se desfășoară în șase licee din București, „Pornește motorul schimbării în comunitatea ta”Mihai face 18 ani în mai puțin de-o lună și face 18 lucruri în același timp. Își bagă nasul peste tot și are magnet la oameni, nu doarme mult și se ceartă cu alarmele dimineața. Prima oară când a devenit voluntar era într-a opta, când a strâns gunoaiele din jumătate de pădure din Voluntari. Povestea întreagă aici.

Încă puțin și începe caravana proiectului „Piesa de rezistență: de la spectator la actor” (weekendul 15-16 mai),  prin care voluntarii au pregătit două piese de teatru comunitar centrate pe prevenire, care vor fi prezentate în patru comunități din România afectate de înzăpeziri și inundații. Câteva detalii din bucătăria proiectului pe siteul Asociației Pro Vobis.

PS: pregătim pentru început de iunie un eveniment cu teatru și surprize coapte de tinerii din proiectele noastre. Stați pe-aproape și spor în toate!


Toate

Ultimele ştiri


Contact

Romania, Bucuresti, sector 2, 021015
Strada Marin Serghiescu, nr. 14, apt. 6.
blocul de vizavi de pub-ul Zeppelin
Email: art_fusion_romania@yahoo.com


Facebook

Finanţatori

Susţinători



Parteneri

Parteneri media