Ştiri



Deja cred că v-ați obișnuit cu noi și știți că nu ne place să lenevim prea mult. Tocmai de aceea, de cum am terminat cu mini-vacanța de iarnă, am și dat drumul unor ateliere de educație globală pe care le vom susține în patru școli din București (Școala nr.142, Școala nr.10, Școala nr.280 și Școala nr. 97).


Fiecare dintre ateliere a fost gândit sub forma a trei module care vor trata subiecte specifice precum interdependențele globale, stilul de viață sustenabil sau consumerismul.


Astfel, pe 5 ianurie vom susține două module alături de elevii de clasa a II-a din Școala nr.142, despre cum activitățile noastre afectează inclusiv oameni de pe alte continente. 


Săptămâna continuă cu două module în Școala nr.10 susținute pe 6 ianuarie, două module în Școala nr.280 organizate pe 8 ianuarie și un modul în Școala nr. 2, susținut pe 9 ianuarie.


Poate sunteți curioși să aflați câteva amânunte din „culisele” acestor ateliere, așa că vă spunem că în cadrul primului modul elevii vor fi încurajați să identifice principalele conexiuni între diferite produse (de exemplu: aur, cacao, nectarine, etc.) și țara lor de origine. Tot la acest modul,ei vor lucra în echipă pentru a descoperi și alte legături între țările respective și alte state dar și pentru a stabili ce influențe poate avea cumpărarea anumitor produse asupra noastra și asupra mediului.


Și proiectele noastre continuă, de asemenea. Ne pregătim în curând de un training în cadrul proiectului „Pornește motorul schimbării în comunitatea ta!”.



Toate

Ultimele ştiri


Contact

Romania, Bucuresti, sector 2, 021015
Strada Marin Serghiescu, nr. 14, apt. 6.
blocul de vizavi de pub-ul Zeppelin
Email: art_fusion_romania@yahoo.com


Facebook

Finanţatori

Susţinători



Parteneri

Parteneri media