Proiecte / Active




 

PERIOADA DE DESFĂȘURARE:

              august 2017 – iulie 2018

DE CE ACEST PROIECT?/ CONTEXT

             Inițiativele locale din comunitățile vizate prin proiect  (din județele Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița) sunt în general disparate, se constată o lipsă a dialogului și a parteneriatului între actorii locali, a unui plan general de dezvoltare socială locală asumat de toți actorii importanți din localitate. Astfel,  comunitățile nu reușesc să se dezvolte, să se coaguleze într-o direcție comun, lucru ce poate fi posibil prin aducerea împreună a resurselor umane și ale instituțiilor locale.

 

SCOP ȘI OBIECTIVE:

            Ne propunem să susținem formarea unui grup de inițiativă în fiecare dintre cele 10 localități: Bolintin Vale, Videle, Roata de Jos, Corbii Mari, Găiseni, Ștefan cel Mare, Poeni, Clejani, Florești-Stoenești, Potlogi, Talpa, Blejesti, Cosmesti, Bucsani, Mirsa, Vanatorii Mici. Acest grup de inițiativă va urmări impulsionarea comunității pentru inițierea de proiecte comune de schimbare socială și dezvoltare comunitară.

·         Dezvoltarea competențelor de utilizare a unor metode de intevenție în comunitate pentru rezolvarea unor probleme locale in randul a maxim 60 de persoane din comunitățile în care operează OMV PETROM Asset IV  în cadrul a 8 ateliere;

·          Susținerea de sesiuni de mentorat în rândul a maxim 60 de persoane din comunitățile în care operează OMV PETROM Asset IV

·         Dezvoltarea competențelor de organizare, cooperare, asociere cu alți actori locali, în rândul participanților prin realizarea a 24 evenimente locale;

·          Realizarea a 12 planificări locale de dezvoltare comunitară și alinierea acestora cu Strategiile locale de Dezvoltare;

·         Implementarea  cel puțin a unei activități per comunitate din planul local de dezvoltare comunitară de către grupurile de inițiativă;

·          Implicarea a 5 angajați OMV Petrom în organizarea evenimentelor locale prin oferirea competențelor folosite uzual la locul de muncă pentru grupurile de inițiativă și devenind surse de învățare pentru aceștia.

 

ACTIVITĂȚI:

·         Ateliere tematice: se desfășoară în perioada septembrie-noiembrie 2017 și sunt organizate pe o durata de 1 zi pe parcursul a 4 sesiuni a cate 1h 15 min.

Atelierele au următoarele tematici:

Ø  Informare asupra metodelor non-formale de intervenție în comunitate

Ø  Biblioteca vie

Ø  Teatru forum

Ø  Strategii de parteneriere cu diferiți actori și plan de acțiune

 

·         Activități de mentorat: oferite de facilitatorii A.R.T. Fusion pentru organizarea de către participanți a două evenimente locale

 

·         Realizarea planului local de dezvoltare: se va organiza de către fiecare grup de inițiativă în colaborare cu actorii locali relevanți: școală, primărie, ong-uri, părinți, alte instituții locale

 

·         Implementarea uneia dintre activitățile din planul de dezvoltare locală de către grupul de inițiativă împreună cu voluntari locali și cu sprijinul altor actori.

 

·         Eveniment final de evaluare și diseminare a rezultatelor proiectului

LA CE NE AȘTEPTĂM?

             Ne dorim ca grupurile de inițiativă formate să ajute impulsionarea comunității pentru inițierea de proiecte comune de schimbare socială și dezvoltare comunitară.

Participanții la proiect dobândesc competențe necesare pentru a-și asuma rolul de lider, dar și pentru a fi o forță de muncă pregătită pentru cerințele unei piețe cu așteptări: spirit de inițiativă, eficiența a lucrului în echipă, curaj, responsabilitate.


            Proiectul este finanțat de OMV Petrom;



Toate

Ultimele ştiri


Contact

Romania, Bucuresti, sector 2, 021015
Strada Marin Serghiescu, nr. 14, apt. 6.
blocul de vizavi de pub-ul Zeppelin
Email: art_fusion_romania@yahoo.com


Facebook

Finanţatori

Susţinători



Parteneri

Parteneri media