Voluntariatul- o schimbare pentru comunitate

În judeţele din zona de sud a ţării, în zona rurală activitatea de voluntariat şi posibilitatile de implicare în comunitate sunt scăzute. Plecând de la exemplele create de către proiecte susţinute sau inițiate de OMV Petrom, proiectul “Voluntariatul – o schimbare pentru comunitate” doreşte să creeze un model de implicare socială şi să faciliteze contribuţia voluntariatului la dezvoltarea comunităţii.

Am pus la dispoziţie resurse şi un cadru în care tineri, profesori, persoane din mediul ONG să îşi folosească şi să îşi dezvolte competenţe de a crea împreună activităţi de impact pentru comunitate.

Atelierele s-au desfășurat îăn următoarele comunități: Bolintin Vale, Poeni, Siliștea, Videle, Talpa, Roata de Jos, Vânătorii Mici, Ștefan cel Mare, Mîrșa, Găiseni, Clejani, Potlogi, Corbii Mari și Florești - Stoenești

și au vizat următoarele teme:

·         Ce este voluntariatul?

·         Cum facem programe de voluntariat în comunitate?

·         Cum creştem asociativitatea în comunitate?

·         Strângere de fonduri şi economie social

 

Grupurile de initiativă împreună cu oamenii din comunitate s-au implicat în 8 activităţi de voluntariat create de către ei. Aceste activităţi de voluntariat au vizat domeniul educaţiei, facilitare de ateliere pentru persoane dezavantajate, promovarea unui stil de viaţă sănătos, promovarea voluntariatului, consiliere în carieră, amenajare spaţii, etc. în funcţie de nevoile identificate la nivel local şi de resursele disponibile sau accesibile.

 

Proiectul este derulat de Asociaţia A.R.T. Fusion în perioada mai-iulie 2016 şi finanţat de OMV Petrom. 



ADRESA
Str. Marin Serghiescu, Nr. 14, Apt. 6.
Sector 2 București

COPYRIGHT
A.R.T. Fusion